Ediția: Joi 18 aprilie 2024 Nr. 6607
Ediția: Joi 18 aprilie 2024 Nr. 6607

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență decide astăzi dacă vacanța va fi prelungită


Elevii vrânceni nu merg nici astăzi la cursuri din cauza temperaturilor exterioare foarte scăzute. Decizia de a suspenda cursurile luni și marți a fost luată sâmbătă, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, care se va întruni și în cursul zilei de astăzi, potrivit unor surse. Cu această ocazie, membrii comitetului vor discuta și dacă se impune suspendarea cursurilor mâine sau nu.
 În București, elevii vor reîncepe cursurile abia luni, 16 ianuarie.
Șeful Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, profesorul Dorin Cristea, a declarat că fiecare unitate de învățământ va decide cum recuperează cele două zile de vacanță în plus. „Deocamdată suntem în suspendarea cursurilor și pentru mâine (astăzi-n.r.). Fiecare unitate școlară își face un plan de recuperare, nu dăm noi ordin de recuperare. Sunt mai multe forme de recuperare, elevii sunt chemați sâmbăta sau se recuperează prin prelungirea programului”, a spus Dorin Cristea.
Chiar dacă nu s-a învățat, mulți profesori au fost prin școli, în special cei care au funcții de conducere. Clădirile în care funcționează unitățile de învățământ au fost încălzite, iar în exterior au fost curățate căile de acces. 

30 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?