În cele trei zile libere din perioada 30 noiembrie-2 Decembrie, plus week-endul, vrâncenii vor putea apela pentru sănătatea lor la camerele de gardă, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, la Serviciul Județean de Ambulanță, la SMURD și la medicii de familie care vor dori să țină cabinetele deschise chiar și în acele zile. Președintele Patronatului Medicilor de Familie Vrancea, doctorul Grigore Hanță, le sugerează să aibă răbdare celor care au nevoie de recomandări medicale. „Fiind zile libere oficiale, pentru urgențe vor apela, tot așa cum procedează dintotdeauna în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, la camerele de gardă, UPU, salvare, SMURD, care au program non stop. Cei cu afecțiuni cronice au medicație prescrisă, la fel și cei cu afecțiuni subacute. Nu este „o noutate”, nu doar în aceste zile libere oficiale cabinetele medicilor de familie sunt închise. La fel și ambulatoriul de specialitate. Desigur, dacă sunt și colegi care doresc să țină cabinetul deschis o pot face, dar nu vor putea acorda servicii decât contracost. SIUI nu „validează” servicii în afara programului declarat, deci fără rețete, fără trimiteri, fără analize…. Doar pentru recomandări medicale… se suportă amânare, fără supărare. Precizez ca pacienții mei au numărul meu de telefon pentru situații deosebite” ne-a declarat dr. Grigore Hanță.
Focșănenii care vor avea nevoie de medicamente, fie pentru continuitatea unui tratament prescris de medic, fie pentru nevoia acută de anihilare a unui simptom de durere, vor putea merge la farmaciile deschise non-stop.
În perioada sărbătorilor legale, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani va funcționa în același regim permanent de preluare a urgențelor. „La noi zilele acestea se lucrează nonstop. Oamenii se pot adresa serviciului de urgență ca de obicei, doar că trebuie să aibă totuși puțină îngăduință și răbdare având în vedere că va fi probabil foarte aglomerat și existând numai UPU care lucrează de miercuri până luni totuși să vină cei care într-adevăr reprezintă o urgență și să înțeleagă că este un singur serviciu deschis pe tot județul”, ne-a spus dr. Mariana Dincă, șefa Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.