Ediția: Marți 8 octombrie 2024 Nr. 6731
Ediția: Marți 8 octombrie 2024 Nr. 6731

GALERIE FOTO : Decathlon și-a deschis magazinul de la Focșani Mall!


 Decathlon, cel mai important retailer de materiale și echipamente sportive, și-a deschis aseară magazinul de la Focșani Mall. Inaugurarea propriu-zisă a fost precedată de două zile – 26 și 27 noiembrie, în care, sub deviza „Vino să facem sport împreună și să ne cunoaștem!”, magazinul a organizat activități sportive diverse cu participarea publicului. Au fost două zile în care amatorii de sport – circa 1000, așa cum aprecia directorul magazinului, Marian Munteanu – au putut trage cu arcul la țintă, testa biciclete, benzi de alergat și skateboard-uri, concura în minicompetiții de baschet, tenis de masă, volei, fotbal. În sfârșit, de a afla de la sursă ce le poate oferi noul magazine deschis pentru ei, acasă la ei. Organizatorii au acordat celor mai buni în întreceri vouchere pentru cumpărături și invitații la zona VIP la deschiderea oficială! 

Inaugurare cu ștaif!

    Deschiderea oficială s-a produs la ora 18.00, când primarul Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă, împreună cu campioana mondială, europeană și națională de karate SKDUN, Andreea Arginteanu, sportiva CSM Focșani 2007, Daniela Trandafir, profesoară și antrenoare la CSȘ Gimnastică Focșani și arbitră internațională, fostă vicecampioană europeană de gimnastică și directorul magazinului, Marian Munteanu, au tăiat panglica inaugurală.
    În preambulului tăierii panglicii, despre retailerul Decathlon și magazinul său de la Focșani au vorbit Alex Domșa, directorul de expansiune al firmei și Marian Munteanu: „Odată cu deschiderea acestui magazin, al 18-lea din țară, suntem mai aproape de realizarea obiectivului nostru în România”. Directorul Domșa a mai spus că optat pentru Focșaniul pornind de la câteva realități, între care puterea de cumpărare a populației, rata șomajului, evoluția demografică. Marian Munteanu a precizat că magazinul va avea și o rețea de vânzare on line și că pentru atragerea cumpărătorilor, la Decathlon Focșani vor fi organizate evenimente similare celor care au precedat deschiderea magazinului. Primarul Focșaniuui, Cristi Valentin Misăilă, a felcitat retailerul pentru dechiderea magazinului care va răspunde unor nevoi reale ale locuitorilor municipiului prin ofertă iar prin activitățile generate de echipamentele și materialele sportive va încuraja stilul de viață sănătos!  
    Deschiderea oficială a magazinului a avut și câteva spectaculoase momente oferite publicului de sportivi focșăneni. A fost demonstrația de karate SKDUN susținută de campionii mondiali de karate SKDUN Andreea Arginteanu, Dragoș Pantazică, Bogdan Alpreotesei și antrenorul lor, sensei Daniel Fusaru, el însuși multiplu campion mondial și European! Apoi a fost repriza de gimnastică în care grația și eleganța campioanelor de la CSS Gimnastică Focșani, însoțite de profesoarele antrenoare Daniela Trandafir, Doinița Vulcan și Carmen Smeu au cucerit numeroasa asistență!  Au urmat micii fotbaliști de la Galactic Focșani, conduși de antrenorul Elvis Ilaș care au arătat că pot face lucruri mari cu mingea de fotbal, chiar într-un spațiu restrâns!   
    Conchizând, se poate spune că a fost o inaugurare cu eleganță, așa cum se cade din partea unei firme de renume european. Renume pe care Decathlon și-l va onora, cu siguranță, și prin serviciile oferite focșănenilor, începând de astăzi de la ora 10.00, când magazinul va fi deschis publicului! 
          

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?