Ediția: Vineri 19 iulie 2024 Nr. 6674
Ediția: Vineri 19 iulie 2024 Nr. 6674

Rugby: Etapa a treia a SuperLigii, modificată ca urmare a Zilei de Doliu Național


SuperLiga CEC Bank la rugby programează în weekend-ul 12-13 august etapa a treia însă, ca urmare a Hotărârii de Guvern nr. 555/2016 privind declararea zilei de 13 august 2016 ca Zi de Doliu Național, precum și a posibilităților de televizare a meciurilor, programul acestei etape a fost refăcut, informează site-ul competiției. Astfel, etapa a treia programează vineri, 12 august, meciurile U Cluj — Dinamo (stadionul Iuliu Hațieganu, ora 11,00) și CSM Olimpia București — Timișoara Saracens (stadionul Vitan, ora 17,00), iar duminică, 14 august, se va desfășura confruntarea dintre Steaua și CS Politehnica Iași (Ghencea, ora 11,00). Echipa CSM Știința Baia Mare nu va juca în etapa a treia. După primele două etape, pe primul loc se află Steaua, cu 9 puncte, urmată de CSM Știința Baia Mare, 6 puncte, și Dinamo, 5 puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?