Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

VIDEO și GALERIE FOTO : INTERVIU cu Gheorghe Zamfir despre istorie, eroi și „forțele oculte ale omenirii“


Maestrul Gheorghe Zamfir a susținut sâmbătă și duminică două recitaluri extraordinare la Mausoleul de la Mărășești și în Piața Teatrului din Focșani, în cadrul manifestărilor dedicate memoriei eroilor căzuți în luptele din Primul Război Mondial. El a stat de vorbă cu reporterii „Monitorul de Vrancea” despre istorie, eroi și „forțele oculte ale omenirii”.


Reporter: Ce au însemnat pentru dumneavoastră aceste două zile dedicate memoriei eroilor?

Gheorghe Zamfir: Sunt cele mai importante zile ale anului, în afară de sărbătorile religioase, Crăciunul, Paștele și sărbătoarea Sfintei Maria din 15 august. Acesta e un moment de înaltă ținută morală și mai ales patriotică.  Este singurul moment din an în care ne putem evidenția printr-o atitudine, printr-o ținută și printr-o conștientizare a unui act istoric care a fost cel de apărare a patriei în poziția de la Mărășești, 6 august 1917. Știm foarte bine că, în același an, a avut loc revoluția bolșevică. La numai câteva luni se schimba total fața omenirii. Èšarismul a căzut, bolșevicii, călăii lumii au câștigat și s-a întors o pagină în istoria omenirii, s-a distrus, de atunci, conceptul de valoare, conceptul de credință. A început prigoana împotriva bisericii creștine, ortodoxe, catolice și protestante, a început urgia pe pământ, s-au inversat toate valorile. Ceea ce fusese sus a fost asasinat, distrus, pulverizat iar ce a fost jos, plebea, neștiința, mârlănia, mojicia, incultura, prin așa zisul proletariat, a luat puterea în mână și de atunci s-au evidențiat ca astăzi să ajungă primadonă a planetei. Acest proletariat mârșav care nu a avut niciodată respect față de nimeni, nici față de Dumnezeu, nici față de cei din care s-au născut, Marx, Engels, Lenin, Stalin. Au fost, pe undeva, o coadă de topor, s-au servit acești criminali notorii, dușmanii lui Dumnezeu, s-au servit de ei și, după ce au luat puterea în mână, vedem astăzi în ce colaps se află omenirea din punct de vedere al respectării tradiției, a religiei, a tuturor valorilor pe care le mai avem și care au mai rămas în viață.
    Acest moment unic prin care putem spune, nu doar că s-a salvat viața țării noastre dar și soarta întregii Europe. Așa cum s-a întâmplat și în vremea înaintașilor noștri, în secolele XV-XVI, cu Vlad Èšepeș care prin actele lui de eroism a salvat porțile Europei. Dacă nu, toată Europa de vest devenea pașalâc turcesc. Aici s-au întâmplat lucruri istorice de o însemnătate planetară. Actul din 5-6 august 1917 a însemnat pentru noi salvarea țării prin câteva mii de soldați care au devenit eroi, prin acest strălucit general Eremia Grigorescu, care a avut curajul să spună «Pe aici nu se trece». Asta ar fi trebuit să ne fie deviza, de atunci până astăzi, nu să lăsăm averea țării, aurul, argintul, petrolul, gazele, la cheremul tuturor aventurierilor din lume. Pământul pe care îl lăsăm la prețuri de nimic, ne vindem țara cu sutele de mii, cu milioane de hectare. Noi rămânând, de fapt, în aceleași izmene cu care s-au luptat înaintașii noștri pentru apărarea gliei și a neamului.
    Sunt mândru, sunt fericit că există acest moment unic și putem să îl dăm exemplu, nu numai nouă înșine și urmașilor noștri, dar și celor care nu sunt aici, pe această bătătură de pământ. Să știe că românul nu este chiar așa ușor de posedat, nu este chiar așa de bătaie de joc, cum cred forțele oculte ale omenirii, care după părerea mea sunt cacealmale cu care se aruncă praf în ochi, ca să ne orbească. Aici este un epicentru al planetei nu numai de valoare culturală inestimabilă dar și de valoare morală, de valoare a credinței creștine. Aici este un nucleu de creștinătate ortodoxă, poate de cea mai mare forță din creștinătatea acestei lumi.
    Actul de la Mărășești este un simbol de tărie care ar trebui să existe în fiecare inimă de copil pe care noi  trebuie să îl educăm, să existe în sufletul și în spiritul nostru și, într-o zi, aș vrea să avem forța să spunem americanilor, anglo-saxonilor, tuturor aventurierilor pământului că «pe aici nu se trece». Mi-e teamă să nu fie prea târziu, dar noroc că avem acest moment din august 1917 care ne mai învie, ne mai trezește din adormirea aceasta multiseculară, care ne mai dă un pic de curaj.

Reporter: Cum apreciați inițiativa Consiliului Județean de a comemora eroii prin acest eveniment, „Vrancea eroică”?

Gheorghe Zamfir
: Este un act extraordinar de lăudabil. Îl felicit din tot sufletul pe președintele Consiliului Județean care a susținut nu numai moral, dar și prin patriotismul din inima sa, conceptul de român, de moldovean, de om al țării, om plin de voință și de abnegație, că, dacă nu susținem aceste acte, suntem pierduți pentru totdeauna. Susțin și actul de tărie pe care l-au avut Regina Maria și Regele Ferdinand care, prin atitudinile lor, au insuflat soldaților și Armatei române, un curaj inimaginabil, de nestăvilit. Dacă nu era Regina Maria, un colos de eroină, dacă nu era eroina noastră Ecaterina Teodoroiu, dacă nu era regele Ferdinand, care a călcat testamentul lăsat de regele Carol, a trecut peste el și a impus voința sa, insuflând un eroism de nestăvilit în inimile soldaților români și a întregii armatei române…. Eu cred că aceste lucruri trebuie reținute față de lașitatea a ceea ce s-a perindat la conducerea României din 1948 până astăzi. Nu am avut parte decât de vânzători de țară, de șmecheri, de ariviști, de speculanți, de politicieni cu fețe mucilaginoase. Parcă sunt spectre scoase de prin Piața Obor, Piața Matache, de după tarabe care nu știu decât să speculeze, să vândă pentru imaginea lor, pentru puterea lor. Cred că Dumnezeu, care a fost milostiv cu noi, nu ne va uita niciodată, că noi suntem un popor ales, adevăratul popor ales a istoriei oamenilor pe acest pământ.

FOTO – Ciprian DUMITRU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?