Ediția: Vineri 11 octombrie 2024 Nr. 6734
Ediția: Vineri 11 octombrie 2024 Nr. 6734

Șapte români au fost arestați în India pentru furt


Un grup de șapte români bănuiți de comiterea unor furturi în India au fost arestați marți în această țară în localitatea Faridabad, situată aproape de capitala New Delhi, scrie portalul hindustantimes.com. Cei șapte, trei bărbați și patru femei, își organizau activitatea infracțională într-un hotel din New Delhi. Potrivit poliției indiene, pe data de 17 iulie a fost primită o plângere din partea unui comerciant, care a sesizat că niște străini, ce aparent se arătau interesați de bunurile pe care el le vindea, îi sustrag obiecte de valoare din casa aflată lângă magazinul său de articole vestimentare. Prin urmare, conform declarației unui ofițer de poliție, au fost instalate imediat camere de supraveghere în zonă și astfel au reperat acolo în aceeași zi un autoturism de teren cu străini. Apoi poliția i-a identificat după ce a primit datele necesare de la agenția de turism care le închiriase vehiculul. ‘Fiind străini, ei credeau că nu vor fi prinși’, afirmă respectivul polițist.
    Poliția locală menționează că modul de operare al celor șapte români era simplu, unii distrăgând proprietarului atenția în timp ce alții acționau. De exemplu, într-un caz femeile au cumpărat produse în valoare de 2.500 de rupii, pe care le-au plătit cu bancnote de valoare mică (10 rupii), iar în timp ce proprietarul magazinului era ocupat să le numere bărbații acționau în casa lui, de unde au sustras bunuri și bani în valoare de 40.000 de rupii. La fel au procedat și în timpul unui furt comis pe 15 iulie în orașul Jaipur (la circa 200 de kilometri sud-vest de New Delhi). Conform hindustantimes.com, poliția din acest oraș i-a preluat pe cei șapte români în custodie după arestarea lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?