Pe portalul admitere.edu.ro a fost afișată ieri repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat pentru absolvenții de gimnaziu. AICI puteți afla la ce liceu din Vrancea au fost repartizați absolvenții de clasa a VIII-a, iar AICI specializările ordonate după ultima medie din județul Vrancea.
Colegiul Național Unirea ocupă primele patru locuri în top 10 al mediilor de admitere, cea mai mică medie fiind la profilul Real, Specializarea Åtiințe ale Naturii – 9,46, la Real, Matematică-Informatică – 9,45, la Umanist, Filologie – 9,25, iar la Umanist, Åtiințe Sociale – 9,16. Următoarele patru locuri în acest top sunt ocupate de Colegiul Cuza: Profilul Real, Specializarea Matematică-Informatică – 9,15, la Real, Åtiințe ale Naturii – 9,01, la Umanist, Åtiințe Sociale – 8,99, la Umanist, Filologie – 8,92. Pe locul 9 este Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, unde ultima medie de admitere a fost la Profilul Umanist, Specializarea Åtiințe Sociale – 8.66. Pe locul 10 este Profilul Servicii, cu Specializarea Economic de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”, unde ultima media de admitere este 8.52.
Elevele Mădălina Rogozan și Andreea Oana Păun, ambele absolvente ale cursurilor gimnaziale la Colegiul Cuza, singurele care au obținut media 10 la Evaluarea Națională în Vrancea, au fost repartizate tot la Colegiul Cuza, la Profilul Matematică- Informatică.
Repartizarea candidaților la liceu pe locurile pentru romi a avut loc între 11 și 13 iulie, iar înscrierea și repartizarea candidaților pentru învățământul special â între 14 și 16 iulie.
Pe 28 iulie va fi organizată a doua repartizare computerizată și se va afișa de către fiecare unitate de învățământ liceal de stat lista candidaților repartizați în acea instituție în a doua etapă. A treia repartizare computerizată a absolvenților clasei a VIII-a, care nu au participat la nicio repartizare sau nu au fost repartizați în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapelor anterioare, va fi pe 1 și 2 septembrie.
În ceea ce privește admiterea candidaților pentru învățământul seral și pentru cel cu frecvență redusă repartizarea acestora se va desfășura în perioada 27 â 29 iulie.