Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Bărbatul care a SCALPAT un copil, pus sub control judiciar


Săptămâna trecută, un bărbat de 47 de ani a fost reținut de polițiști după ce a scalpat un copil de doar 12 ani din Vaslui, care lucra la o stână situată în apropierea municipiului Focșani. Micuțul a fost transportat de urgență la spital unde medicii i-au acordat îngrijiri medicale. La acea dată, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat la  Judecătoria Focșani cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au respins însă propunerea de arestare preventivă. „În continuarea evenimentului din data de 07.06.2016 privind băiatul în vârstă de 12 ani, care lucra la o stână situată în extravilanul mun. Focșani, la data de 10.06.2016 bărbatul în vârstă de 47 de ani a fost reținut pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore și ulterior a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani cu propunere de arestare preventivă. Instanța de judecată a respins însă propunerea de arestare preventivă”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției.
    Instanța a hotărât ca bărbatul să fie pus sub control judiciar. Decizia poate fi contestată la instanța superioară. „Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani de arestare preventivă a inculpatului (…) ca neîntemeiată. În baza art. 227 alin. (2) raportat la art. 211, art. 215 C. proc. pen., ia față de inculpatul (…), măsura controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând cu data de 11.06.2016 până la data de 09.08.2016. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la Postul de poliție al comunei Golești, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) lit. a C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte obligația să nu depășească raza județului Vrancea, decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Focșani; În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen.,atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore zile de la comunicare. Pronunțată în camera de consiliu, azi 10.06.2016 ora 16.10”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?