Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

GALERIE FOTO : Accidentată PE TRECERE în Focșani, trimisă la București cu SÂNGERARE MASIVĂ în creier


Un grav accident de circulație s-a produs ieri dimineață, în jurul orei 8.10, pe strada Mărășești din Focșani, în zona Penny Market. O femeie în vârstă de 40 de ani, din municipiu, a fost accidentată pe trecerea de pietoni, chiar în timp ce traversa strada. Martorii spun că șoferul avea viteză, iar în urma impactului victima a zburat pur și simplu în aer, aterizând ca o cârpă pe asfalt. Aceeași martori susțin că femeia ar fi angajata fabricii de confecții din vecinătate și că ar avea deficiențe de auz.
Victimei i s-a acordat primul ajutor la locul accidentului de către ambulanțieri, fiind apoi transportată la Spitalul Județean „Sfântul Pantelimon” din Focșani. La Unitatea de Primiri Urgențe a fost supusă mai multor investigații, în urma cărora s-a constatat o sângerare masivă în creier. Pacienta a fost trimisă de urgență la București. „În urma investigațiilor efectuate s-a constatat că pacienta prezenta o hemoragie craniană și a fost trimisă la București la Spitalul Bagdasar Arseni”, au comunicat reprezentanții Unității de Primire Urgențe Focșani.

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?