Ciobănescul românesc carpatin este o rasă originară din România, un câine caracterizat prin curaj și devotament absolut față turmă și de stăpân. Folosit de veacuri de ciobanii din țara noastră, pentru a le păzi și a le proteja turmele și avutul s-a observat la acest câine un simț al datoriei care îl face să se sacrifice fără ezitare pentru apărarea stăpânului. Ciobănescul românesc carpatin și ciobănescul românesc mioritic au devenit, în 2015, primele două rase de câini din România omologate la nivel internațional. Primul Club național de ciobănesc românesc carpatin a fost fondat în 1998. Animal cu caracteristici bine dezvoltate pentru zona muntoasă, ciobănescul carpatin a devenit din ce în ce mai apreciat și de oamenii care trăiesc în câmpie, fiind crescut pentru pază, sau chiar ca animal de companie, datorită temperamentului echilibrat. Este afectuos și docil cu copii, dar necruțător cu dușmanii. Ceea ce îl face fericit este o mângâiere afectuoasă din partea stăpânului său.
Este un câine cu caracter, semeț și rustic, care trebuie educat de la trei — patru luni. Unul dintre membrii familiei trebuie să preia controlul în ceea ce îl privește pe junior și să înceapă dresajul, altfel câinele va lua repede poziția dominantă. Rolul lui este să atenționeze și să nu lase să treacă vreun intrus. Carpatinul are o personalitate puternică, pe care o subordonează celui pe care îl recunoaște ca stăpân. El nu e servitor, ci partener de bunăvoie al omului, pentru tot restul vieții, potrivit site-ului animalutul.ro. Ca metode folosite pentru dresajul ciobănescului carpatin pot fi folosite recompensele verbale, mângâierile și mâncarea. Ciobănescul românesc se poate simți foarte bine și într-un apartament dacă îndepărtăm din raza sa de acțiune obiectele casante și îl scoatem la plimbare de două ori pe zi. În condițiile în care avem o curte se va simți foarte bine plimbându-se nestingherit, având libertatea de a intra în casă pentru a-și vedea stăpânul. Specialiști nu recomandă ținerea acestuia legat într-o cușcă.
Carpatinul are un rol în paza turmelor cu precădere și a gospodăriilor oamenilor. Este un câine de talie mare acoperit în întregime cu o blană deasă și lungă. Fruntea este lată și ușor bombată, ochii sunt puțin oblici, spatele este drept, musculos, iar coada este stufoasă. Un mascul sănătos trebuie să aibă între 40 — 50 kilograme. Nu este un mit faptul că ciobănescul românesc se bate cu ursul. În momentul în care este dresat să meargă cu turma, o apără necondiționat. Sănătatea genetică este foarte apreciată: dantura completă și corectă, cu niște canini impecabili. Este un câine de luptă, cu mușcătură în foarfece.
Culoarea este definită în standardele rasei ca „nisipiu-cărbunoasă (lupie)”, cu nuanțe mai deschise pe părțile laterale și mai închise deasupra trunchiului. Masca închisă la culoare din jurul figurii dă un aspect puțin sever, îndulcit însă de petele mai deschise la culoare din jurul botului. Întregul aspect sugerează vigoare; deși masiv, carpatinul nu e niciodată greoi. Câinele necesită îngrijire permanentă. Periajul se începe de când este mic și se face frecvent, intens, mai ales în perioadele de năpârlire când îi cade foarte mult păr.
Hrana indicată carpatinului este atât comercială (hrană uscată) cât și preparată în casă, ținând cont de anumite recomandări. Astfel, e bine să se evite pe cât posibil oasele de porc, de pește sau pasăre (din cauza pericolului de a se sufoca), albușul de ou (câinii au intoleranță la proteina conținută de el), pâinea proaspătă, legumele care conțin o cantitate mare de amidon. În schimb, câinele se va bucura dacă primește oase de vită mari pe care să le poată roade. Pot fi incluse în alimentație și brânza dulce, supa de pui sau vită (nu ciorba), biscuiți simpli, orez sau arpacaș fiert foarte bine. Trebuie evitat sedentarismul, carpatinului îi prinde bine să facă mișcare în aer liber, să zburde atât cât simte el nevoia, pe iarbă sau pe alt tip de teren aderent.
Față de celelalte două ramuri ale ciobănescului românesc (mioritic și de Bucovina), cel carpatin are cea mai bună rezistență la îmbolnăviri. Un rol important în selecție l-a avut, de-a lungul secolelor, rezistența dovedită la îmbolnăviri, disponibilitatea la efort, puterea de muncă etalată. Oricum, recuperarea sa după boli este în general rapidă. E un câine dinamic, dar nu se agită în van, ci își dozează optim energia.
În cultura Cucuteni s-au găsit oseminte extrem de asemănătoare cu cele ale ciobănescului românesc de astăzi. Primele indicații, date în 1930 de profesorul Gh. Moldoveanu, caracterizau pentru prima dată câinele ciobănesc românesc carpatin. În afară de asta, el a fost caracterizat, în 1937, de profesorul Moldoveanu, din punct de vedere fenotipic și genotipic, adică felul în care trebuie să arate și comportamentul său canin. În România sunt peste 40 de crescători de ciobănești românești carpatini care participă în expoziții și concursuri.
