În Vrancea sunt mulți foști sportivi a căror carieră le conferă autoritatea de a avea opinii – și de a le exprima – despre sport și viață, despre ce a fost de folos în organizarea sportului, ca și despre ce poate fi făcut ca educația fizică, sportul, să-și împlinească utilitatea socială. Poveștile lor au și un inconfundabil parfum de epocă – cel puțin pentru cei care i-au cunoscut, direct ori prin intermediul reușitelor acestora din arenele sportive – stadioane, săli de sport. Cine sunt acești oameni pentru care sportul a fost – și a rămas stil de viață, vă va spune Monitorul de Vrancea, săptămânal, începând cu acest număr. Pentru astăzi, Titi Rusu!
Titi Rusu sau Uscatu’
Titlul, ca o judecată de valoare, este de fapt, cugetarea unui om care nu s-a dezlipit, practic, toată viața sa de sport. Pentru care sportul, mai precis, terenul de fotbal, a fost acasa la care s-a întors mereu și mereu, ca spre o dragoste intrată în fiecare celulă a ființei sale: „Titi Rusu! Nu Constantin, Titi, că așa m-au știut și mă știu toți cei care au avut vreo legătură cu fotbalul focșănean. Sau Uscatu! Uscatu, pentru că nu am fost niciodată gras, și pentru că din contrele dintre oasele mele și corpul adversarului el ieșea mereu șifonat. Parcă și-acum îl văd pe unul, fundaș masiv, îl fac pe-o parte, îl fac pe alta, se repede în mine, după care se tăvălește pe jos de durere. Luase contact cu coatele mele ascuțite. Până și arbitrii îmi ziceu, dă-i drumu’, Uscatule, ori, mai ușor, Uscatule, chestii din astea din timpul meciurilor de fotbal. Ne știam după porecle, ne strigam mai ușor așa!”.
Titi Rusu are 63 de ani împliniți la 23 martie. Pentru adversari nu era destul să fie Uscat, mai era și Berbec, din naștere, că așa i-a picat zodia! Are casă „la Golești City”. „Pe ce uliță?” Stradă, nu uliță, că am și asfalt pe la poartă!
Sistemul este de vină!
Îmi propusesem să o iau metodic, gazetărește, cumva ca la manual, în discuția cu unul dintre fotbaliștii emblematici pe care i-a dat Vrancea de vreo 45 de ani încoace. Nu mi-a ieșit, pentru că Titi Rusu nu intră în tipare. E Uscatu și acum. Contondent, adică, în ce spune și în cum spune. Să ai timp să stai la taifas cu el. E un spectacol! Zice: Era frumos, eram tânăr, driblam, uite-așa – și driblează cu mâna – de-i făceam varză pe ceilalți. „Era frumos! Åži azi m-aș întoarce la fotbalul care a fost. Sportul îți dădea puterea de a fi liber. Erai liber pe teren, tu cu gândul tău, cu driblingul tău și cu șutul tău. Åži cu colegii. Eram liber, pentru că eram cunoscut. Fotbalul m-a făcut cunoscut. Åži iubit de lume. Vorbeam și se putea rezolva. Pentru mine, pentru echipă. Acum vorbim, dar nu se rezolvă. Sistemul. Sistemul este de vină. Nu se mișcă, ori se mișcă foarte greu!
Nu a fost să fie Dinamo!
L-am găsit pe stadionul Milcovul, care i-a fost și casă și masă cam de când a intrat în fotbal. „În copilărie am învățat fotbal cu nea Emil Feilinger, cel care a fost și în lotul Germaniei, în timpul războiului. Cică a fost mare portar, dar când eram eu la el nu mai era tânăr. Din ’63 am fost fotbalist doar pe aici, prin Vrancea. Am jucat la Unirea, apoi, jumătate de an la Odobești, jumătate la Adjud, la Unirea-Dinamo Focșani. În vacanțe jucam și la Dinamo, și la Steaua, că aveam prieteni și colo și dincolo și ne întâlneam. Am fost aproape să joc și la Dinamo, cu transfer, atunci când a plecat nașul meu, Pompiliu Iordache. Dar tocmai atunci Dinu și l-a făcut fin pe Å¢ălnar și așa am pierdut locul. Dar nu mi-a părut rău!
Echipele erau pline cu fotbaliști adevărați!
Întorc privirea spre tribune și parcă le văd pline – 7-8 mii de oameni – și le aud freamătul la driblingul în viteză al lui Titi Rusu, cu centrarea de gol spre Pompi Iordache – fie-i țărâna ușoară și gazonul verde și masă de biliard, dacă și pe lumea cealaltă joacă tot fotbal! Zice: „Echipele erau pline cu fotbaliști adevărați. Aveau școală bună: maidanele! Care este cel mai bun fotbalist cu care am jucat? Au fost mulți. Pompi, Mișa Alexandru, Sima, Ouatu, Cârcel, Stan Gheorghiu, Cristi Rusu, Ovidiu Rusu. Åži Relu Pastia. Ce tehnică, ce lovituri libere dădea… Îmi aduc aminte un meci cu Galațiul care era ca și promovat în A. Ei nu concepeu să nu câștige. Am ținut 0-0, până în minutul 89. Atunci, avem corner, pune Relu mingea la colț și o trimite direct în plasă! I-a bătut! Gălățenii supărați rău, că au pierdut prime de câte cinci mii de jucător. Păi de ce nu ne-ați spus că ne dați și nouă câte cinci sute, că, poate nu vă băteam! Sau la un joc de la Sfântu Gheorghe. Fac adversarii fault în careu. Arbitrul, milos cu ei, mută lovitura afară, la 16 metri. Noi, nu, că să ne dea penalty-ul! Lasă, spue Relu, ce mi-e 11 ce mi-e 16, că-i același lucru, spune Relu. Dă mingea încă vrei doi metri înapoi, o lovește și-o pune în ațe. Peste un minut s-a terminat meciul pe care l-am și câștigat!
La 36 de ani s-a lăsat de fotbal și s-a făcut administrator. De stadion, cum altfel?
„M-am lăsat de jucat fotbal la 36 de ani. M-am făcut administrator. Aici, la Milcovul. Am făcut și fac de toate. Am avut grijă de gazon, și-acum urmăresc să fie făcute bine lucrările, am spălat, am vopsit, am văruit, am tușat, am reparat garduri, m-am certat cu unii și cu alții pentru gazon, pentru curățenie, pentru întreținerea echipamentului și alte din astea. Aș fi putut face și altceva. Am făcut cursuri de operator de calculator, de contabilitate primară. Nu mi-a plăcut. Cel mai bine m-am simțit și mă simt pe terenul de fotbal, afară, nu în birou. Am lucrat aici cu Costică Åžtefănescu, Oneață Augustin, Costel Orac, nume importante în fotbalul românesc. Åži mi-a mai plăcut să văd cum cresc fotbaliștii de mici până se fac mari. Am fost și antrenor, 2-3 ani, la centrul de juniori unde i-am avut jucători, între alții, pe Narcis Răducan, pe Tomiță (Adrian Toma, n. n.)”. Întreb: În ultimii ani ați văzut crescând pe Milcovul jucători care v-au spus ceva? Îmi zice, au fost copii buni, Moisă, care acum e student la medicină, Dima, Trifan, acum sunt câțiva, Grigorică, Serkan, Glavana, Dediu și alții care ar avea perspective, dar nu au la Focșani echipe unde să meargă după juniorat. În județ sunt unele echipe în anumite zone, le văd pentru că sunt observator de meci, dar nu sunt ajutate să urce la un nivel mai de sus!”
„Åži ca să închid cu ceea ce mă interesează acum, vedeți, baza sportivă Milcovul unde lucrez, este bine întreținută, oferă condiții foarte bune pentru pregătirea fotbaliștilor și pentru meciuri. Ceea ce înseamnă că eu și colegii mei lucrăm bine, cu folos!”
E o concluzie cu caracter polemic pentru cei care se plâng ba de una, ba de alta, legat de Stadionul Milcovul care, lui Titi Rusu i-a fost și îi este, de-o viață de om și casă și masă!
