Salcia este unul dintre primii copaci care înmuguresc și înfrunzesc primăvara și care se adaptează ușor la orice tip de schimbări climatice. Salcia (Salix, L.) este un gen de plante din familia Salicaceae, ce cuprinde arbori, arbuști sau subarbuști cu frunze căzătoare. Plantele din genul salix sunt cunoscute în România sub numele generic de salcie. În popor este cunoscută și cu numele de răchită. Genul Salix cuprinde circa 350 specii și este răspândit în întreaga emisferă nordică, fiind întâlnit în principal pe soluri umede, pe malurile râurilor, iazurilor și lacurilor în zonele mai răcoroase. Salcia crește în abundență pe teritoriul României.
Tulpina poate fi noduroasă, înălțimea fiind cuprinsă între 3-4 metri, dar la unele specii poate atinge până la 10-15 metri. Scoarța este la început netedă, de culoare cenușiu-verzui, iar apoi odată cu trecerea timpului apar crăpături în lungime. Frunzele sunt întregi cu pețioli scurți, dispuse alternativ pe ramurile elastice, netede. Florile apar înaintea frunzelor sau odată cu acestea și au culoare galbenă sau verde. Mugurii pufoși semi-deschiși ai salciei, înainte ca aceștia să înflorească, sunt numiți și mâțișori. Fructul este o capsulă cu 2-4 valve. Semințele sunt mici, în număr mare și acoperite cu perișori argintii.
În scop terapeutic se recoltează scoarța ramurilor tinere (de doi, trei ani) în aprilie și octombrie, frunzele și florile de tip masculin (mâțișorii). Scoarța de salcie conține o cantitate importantă de compuși salicilici și taninuri, precum și ceară, amidon, proteine, lipide, oxalați, celuloză, substanțe minerale și vitamine. Administrată sub formă de infuzie, decoct, pulbere este folosită de mii de ani pentru tratarea bolilor reumatismale, a hemoragiilor, dezinteriei și febrei.
Preparatele din scoarță de salcie sunt utilizate în afecțiunile reumatice, pentru calmarea durerilor și combaterea febrei, în stările de iritabilitate nervoasă și anxietate, în insomniile pe fond nervos, în dismenoree, nevralgii, dureri musculare, stomatite, în tratarea răceli, a gripei, efectul fiind analgezic, potrivit site-ului sanatatecuplante.ro. În caz de dureri în gât, se recomandă gargara cu decoct de coajă de salcie. Ceaiul nu trebuie să depășească temperatura corpului.
Extractul de scoarță de salcie are efecte vasodilatatoare și antioxidante, previne depunerea de grăsimi și de colesterol pe vasele de sânge, pe arterele coronare și previne îngroșarea lor fiind folosit pentru prevenirea unui infarct. Substanțele flavonoide din compoziția salciei o fac să fie un antiseptic foarte bun și să fie eficientă în tratamentul afecțiunilor tractului respirator superior, al crampelor abdominale și al tusei. Salcia are proprietăți antihelmitice, stimulează digestia, tratează diareea și gastroenterita. Îmbunătățește imunitatea prin conținutul de vitamine. Infuzia din salcie este recomandată pentru eliminarea excesului de lichid din organism și a toxinelor deoarece are efect diuretic. Frunzele uscate de salcie sub formă de pulbere ajută la tratarea durerilor, în special a migrenelor și a durerilor reumatice. Florile de salcie au rol mai ales în tratarea insomniilor, a stărilor de irascibilitate și nervozitate și în tonifierea nervilor.
În uz extern sub formă de cataplasme, comprese, băi sau spălături locale se folosește în tratarea plăgilor cutanate, stomatitelor, durerilor musculare, hemoroizilor, transpirației excesive, ulcerațiilor cutanate, verucilor, potrivit site-ului sfatulmedicului.ro. Administrarea în doze prea mari poate să ducă la apariția unor fenomene nedorite cum ar fi cefaleea, amețelile, grețurile și vărsăturile, diareea, convulsiile. Preparatele din salcie sunt contraindicate persoanelor care suferă de astm bronșic, boli renale și dermatite.
ÎNAINTE DE A PUNE ÎN APLICARE SFATURILE NOASTRE, CONSULTAÅ¢I MEDICUL
