Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

DEZINFECȚIE în toată Școala nr.2 din Focșani, după ce 11 elevi au fost descoperiți cu angină streptococică


11 elevi de la Școala nr. 2 „Ion Basgan” din Focșani suferă de angină streptococică. Împreună cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, conducerea unității de învățământ a luat decizia de a fi efectuată o dezinfecție în sala de clasă unde învață elevii, apoi în toată școală. „Sunt 11 cazuri de angină streptococică, confirmate prin exsudat faringian. S-au recoltat exsudatele la două clase care învață paralel în aceeași sală de curs. Azi (ieri – n.r) se face dezinfecția în sala de curs, iar vineri, după ore, în toată școala. Copiii sunt luați în evidență și li se va administra tratamentul în cauză”, ne-a precizat Cătălin Graur, directorul DSP Vrancea.
    La rândul său, directorul Școlii „Ion Basgan”, Dan Gabriel Grigoraș, ne-a spus că totul a pornit de la un copil de clasa I care, în vacanța intersemestrială, a organizat o petrecere. „Cel mai probabil la această petrecere s-au infectat ceilalți copii. Noi am luat decizia împreună cu DSP de a efectua această dezinfecție, astfel încât să nu existe nicio problemă”, a precizat directorul Școlii 2.
        Conform mymed.ro, „angina streptococică (faringo-amigdalita, tonsilita) reprezintă inflamația orofaringelui și amigdalelor, cauzată de infecția cu un Streptococ beta-hemolitic de grup A – streptococcus pyogenes (dar și de grup C sau G). Principala problemă în cazul anginelor este discriminarea între o cauză virală și cea bacteriană, pentru a ști dacă există indicație de tratament antibiotic, care este activ doar în cazul infecțiilor bacteriene, nu și virale. Incidența anginei streptococice este maximă la categoria de vârstă 3-14 ani, dar poate apărea și la adolescenți și adulți. Clinic, debutul bolii este brusc, cu durere în gât, febră, cefalee, etc.. La copii pot apărea grețuri, vărsături și refuzul alimentației. Odată confirmată etiologia streptococică, se recomandă izolarea la domiciliu, pentru că pacientul este contagios. Se recomandă evitarea alimentelor condimentate, acide și preferarea alimentelor moi (iaurt) și a celor călduțe care au efect calmant (supe, ceai)”.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?