Ediția: Sâmbătă 17 mai 2025 Nr. 6879
Ediția: Sâmbătă 17 mai 2025 Nr. 6879

Elevii școlii din Gologanu au învățat despre diversitate culturală și globalizare


Cadrele didactice și elevii de la Școala Gimnazială Gologanu derulează, în acest an, proiectul „Unitate în Diversitate”, având în vedere că anul 2016 a fost declarat de UNESCO „Anul înțelegerii globale”. Potrivit unui comunicat de presă al Școlii Gologanu, obiective proiectului sunt: cunoașterea conceptelor de globalizare, diversitate culturală, comunitate internațională, demnitate și conviețuire; înțelegerea drepturilor omului într-o lume globalizată; dezvoltarea sistemului educațional prin proiecte și platforme on-line.
Activitățile s-au desfășurat pe parcursul săptămânii trecute, publicul țintă fiind format din elevi de clasele II-VIII, cadre didactice, reprezentanți ai părinților, dar și membri ai comunității locale. „Introducerea a fost făcută de consilierul educativ profesor Tatiana Cristian printr-o prezentare animată, participanții s-au familiarizat cu termenii și conceptele temei propuse descoperind tipurile de globalizare, cauzele globalizării dar și efectele acesteia. Pentru o aprofundare a acestor termeni, doamna director Valentina Tîrtan, prin tehnica Știu/Am idee/Nu știu, a lansat un concurs adresat participanților, mobilizându-i pentru a discuta termenii globalizării pe echipe, fiind sprijiniți de învățătorii și diriginții lor. Elevii clasei a V-a și a VII-a au realizat un panou dedicat acestui eveniment, iar elevii claselor II, III, IV și VI au pregătit o expoziție cu meniuri tradiționale. Implicarea elevilor noștri în această activitate este benefică, oferind cadrelor didactice prilejul de a-i sensibiliza în privința identității naționale și în promovarea valorilor precum toleranța, respectul, libertate, egalitate, dreptate, demnitate”, se arată într-un comunicat de presă semnat de profesoara Tatiana Cristian. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?