Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

VIDEO și GALERIE FOTO : Lumânări aprinse în Piața Unirii și la Spitalul Județean în memoria lui „Paki”


Aproximativ 150 de tineri s-au strâns aseară în Piața Unirii din Focșani pentru a comemora moartea tânărului Adrian Pașcu, care s-a stins miercurea trecută la Spitalul Județean „Sfântul Pantelimon” din Focșani, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre Focșani și Suraia. Prietenii și apropiații lui „Paki” s-au mobilizat pe Facebook, unde au creat un eveniment. Ei au scris pe rețeaua de socializare că se adună în Piața Unirii „pentru dreptate și dreptul la viață!”. Au avut cu ei lumânări și fotografii cu  Adrian Pașcu, iar după aproximativ o oră și jumătate au plecat spre Spitalul Județean. Jandarmii și polițiștii nu le-au permis să intre cu toții în curtea spitalului, dar au intrat în grupuri de 2-3 persoane, astfel încât au putut să lase lumânări și fotografii. „Suntem alături de familia îndoliată și este omenesc să empatizăm cu cei care îl comemorează pe tânărul decedat”, a transmis Alina Cosma, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.

     A fost un marș al neputinței și al tristeții, la care s-au vărsat lacrimi pentru tânărul a cărui viața a fost frântă prea repede, la 26 de ani, după cum zic rudele și prietenii, din cauza nepăsării sistemului medical.
    Colegiul Medicilor Vrancea s-a autosesizat în cazul lui  Adrian Pașcu. Informația ne-a fost confirmată ieri de purtătorul de cuvânt al Colegiului, medicul cardiolog Valentin Ochean, care este și directorul medical al Spitalului Județean. Doctorul Ochean ne-a spus că va fi analizată „desfășurarea corectă a actului medical în sine”.

    Luni, la insistențele reporterilor Monitorului de Vrancea, managerul Constantin Mîndrilă și directorul medical Valentin Ochean au precizat că se vor autosesiza în acest caz și vor face o anchetă administrativă. „Dat fiind situația care s-a creat în ultimele zile în cazul pacientului P. A., care a decedat în urma unui grav accident rutier, managerul spitalului împreună cu directorul medical s-au autosesizat și au dispus o anchetă care să stabilească cu exactitate dacă din punct de vedere administrativ totul s-a desfășurat conform legislației în vigoare. Cu privire la desfășurarea corectă a actului medical în sine, cei care sunt în măsură să verifice sunt: Colegiul Medicilor, Direcția de Sănătate Publică. În funcție de rezultatele anchetei administrative se vor lua măsurile care se impun. Dacă membrii familiei au neclarități, îi așteptăm la unitatea medicală la discuții deschise. Ca de fiecare dată, și acum suntem la dispoziția pacienților și rudelor acestora”, ne-a precizat Alina Cosma, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.
     Familia nu a depus nicio plângere, dar apropiații tânărului decedat au lansat acuzații grave pe internet și în presă la adresa cadrelor medicale din Spitalul Județean.


21 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?