Profesorul Viorel Paizan mai rămâne internat. El va face exerciții de recuperare

1
1921


Viorel Paizan, profesor de educație fizică și sport la Colegiul Național Unirea din Focșani, care a suferit duminică un accident vascular cerebral, se simte din ce în ce mai bine. Potrivit unor surse medicale, profesorul Paizan vorbește, dar rămâne în continuare sub tratament, având în vedere că are probleme cu piciorul și mâna stângă. El va mai rămâne internat la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare din București, mai ales că în perioada următoare va începe exercițiile de recuperare, pentru mâna și piciorul pe care nu le poate mișca. Directorul Colegiului Național Unirea, profesorul Cornel Noană, ne-a spus că starea profesorului Paizan evoluează favorabil în fiecare zi. „Se simte bine. Vorbește, mănâncă, are un tonus bun. Se pare că tratamentul își face efectul”, ne-a spus Cornel Noană.
Reamintim că Viorel Paizan a suferit duminică după-amiază un accident vascular hemoragic. El a căzut din picioare undeva în zona Hotelului Unirea, fiind chemată imediat ambulanța. Profesorul Paizan a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Focșani paralizat pe partea stângă, dar conștient. A fost investigat cu computerul tomograf și s-a luat decizia transferării la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare din București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here