Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

CRIZĂ de sânge la CTS. Vrâncenii sunt așteptați la donare


Spitalele din județ se confruntă cu o criză de sânge. De la începutul acestui an, numărul persoanelor care au venit să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea a fost foarte mic, astfel că stocurile instituției sunt pe terminate.
Reprezentanții Centrului de Transfuzie Vrancea spun că sunt probleme cu toate grupele de sânge, prin urmare, toți vrâncenii sunt așteptați la donare. Donarea de sânge este recomandată de medici. Cei care vor să salveze vieți se pot duce la CTS Vrancea de luni până vineri, între orele 8.00-12.00, pentru a dona sânge. 

Cum poți deveni donator de sânge

Donatorul trebuie să îndeplinească o serie de condiții: trebuie să aibă între 18 și 60 de ani, iar femeile trebuie să cântărească cel puțin 57 de kilograme, bărbații cel puțin 60 de kilograme; trebuie să aibă tensiunea arterială sistolică cuprinsă între 100 și 180 mmHg, iar pe cea diastolică între 60 și 100 mmHg; nu trebuie să fi suferit în ultimele șase luni intervenții chirurgicale și să nu urmeze tratament medicamentos. 
Foarte important de reținut este că în dimineața donării de sânge se poate mânca un mic dejun format dintr-un ceai, o cafea, biscuiți, dar și ceva dulce, de exemplu o eugenie. După donare, este recomandat repausul și consumul de alimente bogate în fier, cum ar fi ficatul de porc, vită, etc. 
Persoanele care donează sânge beneficiază pe lângă un set de analize medicale, de șapte bonuri de masă, în valoare de aproximativ 70 lei, și reducere la transportul public în comun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?