Război pe față între medicii de familie și CAS Vrancea! Doctorii anunță că vor cere pacienților, în continuare, adeverințe de asigurat

1
1580


Cardul național de sănătate rămâne principalul subiect de dispută între medicii de familie vrânceni și Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea. În cadrul unei conferințe de presă, la care au participat inclusiv medici de familie și managerul Spitalului Județean de Urgență Focșani, s-a discutat despre cea mai „fierbinte” problemă a sistemului medical: cardul național de sănătate. Dacă șeful CAS spune că nu e nevoie de adeverința de asigurat în cazul pacienților care au card de sănătate, medicii au spus că ei vor solicita în continuare aceste documente, reprezentând în opinia lor „cheia de control” a serviciilor acordate pacienților.

În cadrul conferinței de ieri, medicii de familie au reclamat faptul că sistemul informatic al cardului de sănătate nu funcționează, îngreunându-le activitatea, dar și că sunt invalide ultimele 14 mii de carduri de sănătate emise. Mihai Copaci, șeful  CAS Vrancea, a adus în discuție faptul că medicii de familie, dar și cei specialiști, pun pacienții pe drumuri pentru a obține adeverințe de asigurat. „În ultima perioadă, sunt foarte mulți pacienți care vin la sediul CAS pentru a solicita adeverințe de asigurat. Medicii de familie și cei specialiști trimit pacienții la CAS pentru a solicita adeverințe de asigurat, în condițiile în care pacienții au cardurile tipărite. De altfel, medicii trimit pacienții pentru deblocare de carduri, în condițiile în care există posibilitatea deblocării cardului telefonic de către medic. Nu se face verificarea calității de asigurat de către medici în SIUI”, a acuzat Copaci.
În schimb, medicii de familie spun că ei solicită adeverințele de asigurat pacienților pentru că sistemul electronic al cardului, dar și SIUI dă multiple erori, astfel ei riscă să rămână cu serviciile medicale efectuate nevalidate și, implicit, nedecontate. În opinia lor, adeverința de asigurat le oferă o siguranță în decontarea serviciilor medicale. „Solicitarea adeverințelor de asigurat este justificată în 99% din cazuri. Dacă interogăm calitatea de asigurat a unui pacient în SIUI, fie îl încadrează într-o categorie greșită, fie nu merge. De altfel, au fost situații în care, în momentul acordării serviciului medical unui pacient, el apare ca asigurat, iar la ceva timp, apare neasigurat”, a spus medicul Cristina Ducan, vicepreședintele Patronatului Medicilor de Familie Vrancea.

Medicii vor solicita în continuare adeverințe de asigurat

Managerul Spitalului Județean, Constantin Mândrilă, a spus că medici din cadrul unității solicită aceste adeverințe și le vor solicita în continuare, pentru validarea serviciilor medicale, chiar dacă pacienții au carduri de sănătate.
La rândul său, președintele Patronatului Medicilor de Familie Vrancea, medicul Grigore Hanță, i-a enumerat lui Copaci problemele cu care se confruntă zi de zi, la cabinet, din cauza erorilor informatice. „Câteva din situațiile cu care ne confruntăm zi de zi la cabinet sunt: când se face interogarea serverului central apare calitatea de «asigurat», iar în personalizarea transmisă de CAS apare «neasigurat». Astfel, cu sau fără card, e nevoie să trimitem pacientul la CAS pentru clarificare și adeverință. De altfel, sunt situații când la interogare pacientul apare «neasigurat», deși în realitate el este asigurat, așa că trebuie să trimitem pacientul la CAS. O altă situație este când la interogarea serverului, pacientul apare cu «card emis», iar în realitate pacientul nu a primit cardul, sau o femeie însărcinată care se prezintă cu cardul la cabinet, dar la interogarea pe server apare neasigurată. SIUI cere pentru validarea serviciului medical cardul sau adeverința de asigurat. Cardul sau adeverința reprezintă «cheia de control» pentru a confirma prezența pacientului în cabinet, la furnizor„, a spus medicul Hanță.
Acesta a reclamat că ultimul lot de carduri de sănătate trimise în Vrancea, care sunt invalide, este o dovadă de desconsiderare din partea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate față de pacienți, dar și de medici. „Blocările sistemului au devenit o obișnuință, sunt zilnice, se schimbă doar componentele care nu funcționează. Se blochează ca la ruleta rusească: interogare calitate asigurare, sistemul electronic al cardului, rețeta electronică, validare rețetă, urcare rețetă în sistem, iar cel mai des se blochează validarea serviciului. Prin această blocare, voluntară credem noi, medicii de familie, CNAS face «economii» neplătind cei 10 lei pe consultația acordată pacientului asigurat. Menținerea cardurilor trimise asiguraților în «stare invalidă» în luna decembrie, în toată țara, 14.000 în Vrancea, fără a li se schimba starea decât după deplasarea pacientului la sediul CAS, reprezintă o dovadă de desconsiderare din partea CNAS, atât a pacienților, cât și a partenerilor contractuali pentru furnizare de servicii medicale”, a adăugat medicul Hanță.

Copaci susține că nu e nevoie de adeverințe

În ciuda diferitelor motive oferite de medicii prezenți, care susțineau necesitatea solicitării adeverințelor de asigurat de la pacienți, Mihai Copaci a reiterat faptul că acestea nu trebuie solicitate în cazul pacienților cu carduri de sănătate. „Cardul de sănătate este unicul instrument de validare a serviciilor medicale. Medicii nu trebuie să solicite adeverințe de asigurat în cazul celor care au carduri”, a spus Copaci.
Mai mult, șeful CAS Vrancea a menționat că, pentru a veni în sprijinul medicilor, dar și al pacienților, a fost înființat un ghișeu, unde pacienții pot primi informații. De asemenea, a fost pus la dispoziție un nou număr de telefon, la care cineva va răspunde 24 de ore din 24, pentru a-i ajuta pe medici să rezolve diferitele probleme informatice pe care le întâmpină. Este vorba de numărul 0237.227.714, interior 126, număr care poate fi apelat și de pacienți, pentru a se programa la unul dintre ghișeele CAS, în cazul în care au probleme de rezolvat. „Ca soluții la solicitările medicilor, eu am propus următoarele lucruri: Am mărit numărul de ghișee și personalul la nivelul CAS Vrancea, care se va ocupa de aceste probleme privind cardul. De săptămâna viitoare, vom pune la dispoziție o altă linie telefonică, 0237.227.714, interior 126, număr la care se va răspunde 24 din 24. La acest număr ne dorim să facem programări, în așa fel încât pacienții care au diferite probleme să discute telefonic și să se poată să se programeze, pentru a nu mai fi utilizate bonurile de ordine. Bineîntețeles, că rămân valabile și celelalte numere de telefon, 0237.227.714, interior 109 și 112, unde răspund alți funcționari ai CAS. Practic, am făcut un ghișeu, unde o persoană desemnată se va ocupa doar de aceste probleme privind cardul”, a mai spus Copaci.
În legătură cu problemele enumerate de medicii de familie, dar și cu lotul de carduri invalide, Copaci a spus că va încerca rezolvarea lor și că va trimite către CNAS o adresă. După conferința de presă, Copaci a rămas la discuții cu medicii de familie, discuția fiind cu ușile închise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here