Ediția: Marți 16 aprilie 2024 Nr. 6605
Ediția: Marți 16 aprilie 2024 Nr. 6605

Țigările slim și cele cu arome dispar de pe piață


Peste câteva luni, țigările slim și cele cu arome nu vor mai fi găsite pe piață. Asta după ce România va transpune în legislația națională o directivă europeană ce prevede interzicerea vânzării țigărilor cu arome. Astfel, pe site-ul Ministerului Sănătății a fost postat un proiect de lege care prevede acest lucru. Potrivit directivei europene, legea trebuie să fie adoptată de Guvernul României până pe 20 mai 2016, dar aplicarea ei se va face în etape, până în anul 2020. De anul acesta, țigările cu arome și cele slim vor fi interzise, însă cele cu mentă vor fi comercializate încă patru ani. 
Potrivit proiectului de lege al Ministerului Sănătății și etichetele pachetelor cu țigări vor fi schimbate, urmând a conține avertismentul „Fumatul ucide”, pe 50% din fața laterală, și un mesaj de informare „Fumul de tutun conține peste 70 de substanțe care cauzează cancer”, pe 50% din fața laterală. De asemenea, va trebui să conțină o poză și un număr de telefon, de la care se pot obține informații despre metodele de renunțare la fumat (pe ambele fețe, în partea superioară, 65% din suprafață, iar avertismentul poate fi mutat sub timbrul fiscal, astfel încât marca să rămână sub avertisment). Totodată, avertismentele vor fi schimbate anual. „Pentru pachetele de țigarete și pentru tutunul de rulat ambalat în pachete paralelipipedice: avertismentul general apare pe partea inferioară a uneia dintre suprafețele laterale ale pachetelor unitare, iar mesajul de informare apare pe partea inferioară a celeilalte suprafețe laterale; avertismentul general și mesajul de informare au o lățime minimă de 20 mm”, se artă în proiectul de lege.
Potrivit unui studiu, în România se fumează zilnic peste cinci milioane de pachete de țigări, iar 70 de români mor în fiecare zi din cauza fumatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?