Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

O fetiță, primul bebeluș născut în 2016 la Maternitatea Spitalului Județean


Medicii ginecologi de la Spitalul Județean de Urgență Focșani au avut de muncă în ultima zi a anului trecut, dar și în prima zi a lui 2016. În această perioadă, 12 femei au devenit mămici. Pe 31 decembrie 2015 și 1 ianuarie 2016 s-au născut la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Focșani 12 bebeluși, respectiv șapte băieței și cinci fetițe.
Potrivit cadrelor medicale, pe 31 decembrie 2015 au venit pe lume trei băieței și două fetițe, iar în prima zi a acestui an s-au mai născut patru băieței și trei fetițe. Primul copil venit pe lume în 2016 s-a născut la ora 02.40 și este o fetiță de 3,4 kilograme. După câteva ore, s-a născut și primul băiat, la ora 08.15. Este vorba de un băiețel de 3,1 kilograme. Tot în prima zi anului s-au mai născut o fetiță de 3,5 kilograme, la ora 09.30, un băiețel de 3,1 kilograme, la ora 12.45, și încă doi băieței de 3,1 kilograme.
Medicii ne-au precizat că toți bebelușii sunt perfect sănătoși, iar mămicile sunt foarte fericite și abia așteaptă să îi ia pe cei mici acasă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?