Ediția: Vineri 19 iulie 2024 Nr. 6674
Ediția: Vineri 19 iulie 2024 Nr. 6674

Serena Williams, personalitatea sportivă a anului 2015, conform revistei Sports Illustrated


Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, câștigătoare a 3 turnee de Grand Slam în 2015 cu un palmares de 53 victorii din 56 de meciuri, a fost desemnată personalitatea sportivă a anului de către revista Sports Illustrated, relatează Reuters. Serena, 34 ani, care a câștigat de două ori în carieră cele 4 Grand Slam-uri la rând, a fost lăudată pentru modul în care a depășit o serie de accidentări și a revenit la cel mai înalt nivel. ”Serena și-a croit nu doar reputația de cea mai mare jucătoare a generației sale, ci din toate timpurile, iar după o serie de succese pe care le-a reușit în 2015, ea este una dintre cele mai dominante sportive din ziua de azi”, a scris editorul revistei Paul Fichtenbaum.
    Pentru al doilea an consecutiv, Serena a ocupat în fiecare săptămână primul loc al ierarhiei WTA, iar cu cele 3 trofee de Grand Slam din 2015 a ajuns la un total de 21, cu unul mai puțin decât cele 22 ale germancei Steffi Graff, ce deține recordul în materie în era profesionistă a tenisului feminin. ”Acest an a fost spectaculos, a spus Serena într-un comunicat. Faptul că Sports Illustrated mi-a recunoscut munca grea, dedicația și absoluta determinare prin acest premiu, îmi dă credința să continui și să fac mai bine”.
    Serena Williams este prima femeie care primește acest premiu de la Sports Illustrated de la Mary Decker în 1983, iar revista a profitat de oportunitatea de a redenumi acest premiu din sportivul anului în personalitatea sportivă a anului. Pe lista sportivilor care au primit acest premiu figurează legende precum Muhammad Ali (1974), Arthur Ashe (1992), Michael Jordan (1991), LeBron James (2012), Joe Montana (1990) și Jack Nicklaus (1978).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?