Ediția: Luni 28 aprilie 2025 Nr. 6865
Ediția: Luni 28 aprilie 2025 Nr. 6865

Suplimentare bugetară pentru ambulanța privată Expert Medical din Focşani


Ambulanța privată a medicului Cristian Onia va primi o suplimentare bugetară de la Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea. După ce, la mijlocul acestei luni, ambulanța consumase fondurile alocate, nemaiputând acorda servicii medicale gratuite pacienților asigurați, iar conducerea făcuse o solicitare către CAS Vrancea, acum ambulanța va primi din nou finanțare. Mihai Copaci, președintele CAS Vrancea, ne-a spus că ambulanța privată va primi o suplimentare pentru luna decembrie în valoare de 20 de mii de lei, în urma demersurilor făcute către CNAS. „Am solictat la CNAS, în baza unei adrese privind suplimentarea de fonduri, credite de angajament în valoare de 20 mii lei pentru Clinica Expert Medical, consultații la domiciliu și transport medical. Astfel, vor primi  20 de mii de lei pentru luna decembrie”, ne-a spus Copaci. Astfel, vrâncenii vor putea beneficia de serviciile ambulanței private, inclusiv consultații la domiciliu cu medic, apelând 112. Clinica Expert Medical dispune de două ambulanțe de tip B și o mașină de consult de domiciliu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?