Ediția: Vineri 7 februarie 2025 Nr. 6810
Ediția: Vineri 7 februarie 2025 Nr. 6810

Termenul pentru plata impozitului pe construcţii este 25 septembrie


Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea reamintește contribuabililor că 25 septembrie 2015 este termen limită pentru plata celei de-a doua rate a impozitului pe construcții. Impozitul pe construcții este datorat de persoanele juridice române (cu excepția instituțiilor publice, institutelor naționale de cercetare-dezvoltare și persoanelor juridice fără scop patrimonial), persoanele juridice străine cu sedii permanente în România și persoanele juridice cu sediu social în România înființate potrivit legislației europene.
„Acesta se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra valorii construcțiilor prevăzute la Grupa 1 din Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004 – „Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe”, existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, din care se scade valoarea clădirilor, inclusiv valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosință, pentru care se datorează impozit pe clădiri, potrivit prevederilor Titlului IX din Codul Fiscal, de către contribuabil sau proprietar, după caz; valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru construcțiile aflate sau care urmează sa fie trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale; valoarea construcțiilor din subgrupa 1.2.9. „Terase pe arabil, plantatii pomicole și viticole” din Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004.
Cheltuiala cu impozitul calculat este cheltuială deductibilă la stabilirea profitului impozabil reglementat de Titlul II din Codul Fiscal”, se arayă într-un comunicat al Administrației Județene a Finanțelor Publice Vrancea. 
„Impozitul pe construcții s-a declarat de contribuabili prin formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”, ce a avut termen de depunere 25 mai 2015. La nivelul județului sumele declarate din impozitul pe construcții sunt de 1,07 milioane lei, iar încasările la sfârșitul lunii august 2015 s-au ridicat la 0,91 milioane lei, ceea ce reprezintă peste 85% din sumele declarate”, potivit aceluiași document.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?