Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

ŞOC în liga de minifotbal: Campioana Voinţa DEEP SERV se retrage din campionat!


 Decizie surprinzătoare a campioanei sezonului 2014-2015 din liga de minifotbal Vrancea, Voința DEEP SERV. Nemulțumirea oficialilor de la Voința DEEP SERV se leagă de faptul că mai mulți delegați ai echipelor înscrise în campionatul 2015-2016 nu au fost de acord ca partidele din sezonul regulat să se dispute la Baza Sportivă Valentino Sport și marea majoritate au votat pentru ca meciurile din campionat să se dispute la Baza Sportivă EnergoSport (Pasarela Odobești). „Voința DEEP SERV se retrage din minifotbal, pentru că valorile clubului sunt bazate pe evoluție, performanță, fair-play, competitivitate, onestitate, sportivitate, spirit de echipă, respect, integritate, dorința de învingător, iar valorile fenomenului minifotbal nu mai sunt compatibile cu valorile VDS. În concluzie, Voința DEEP SERV se retrage din minifotbal, pentru că nu-și dorește să se amestece în alte valori decât cele stabilite de managementul clubului. VDS a avut intenții bazate strict pe performanță și a demonstrat în toți acești 4 ani ocupând primul loc și dând un sens performanței, dar din păcate se pare că nu avem un numitor comun”, se arată în comunicatul remis de conducerea clubului de minifotbal Voința DEEP SERV.

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?