Actrița și regizoarea americană Angelina Jolie s-a asociat cu studioul de animație Cartoon Saloon pentru a produce adaptarea pentru marele ecran a romanului ‘The Breadwinner’ – povestea unei fetițe afgane, scrisă de canadianca Deborah Ellis, relatează vineri EFE. Filmul, intitulat tot ‘The Breadwinner’, prezintă povestea lui Parvana, o fetiță afgană de 11 ani care în timpul guvernării talibane trebuie să se îmbrace în băiat pentru a-și putea hrăni familia din Kabul, după arestarea tatălui ei.
Angelina Jolie a explicat într-un comunicat motivele participării sale la proiect: „Sunt milioane de fete ca Parvana care sunt oprimate sau trăiesc în mijlocul unui conflict, obligate să-și ajute familiile să supraviețuiască în aceste condiții”. Actrița angajată în cauze umanitare notează în comunicatul preluat de mass-media americane că este „foarte fericită să lucreze cu o echipă de artiști talentați” la acest film, care va face cunoscută „bogăția, creativitatea și forța culturii afgane”. Aflat în fază de pre-producție, ‘The Breadwinner’ este prevăzut să fie lansat în 2017.
Scriitoarea Deborah Ellis a intervievat zeci de femei și de fete afgane refugiate în Pakistan și Rusia pentru a le cunoaște poveștile. Inspirată din aceste conversații, ea a scris cartea publicată în 2005 care a primit numeroase premii, printre care Peter Pan Prize și Middle East Book Award. Filmul ‘The Breadwinner’ va fi vorbit în engleză și în dari, o variantă a persanei și limba oficială a Afganistanului.