Polițiștii de frontieră tulceni au acționat pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în zona de competență, identificând trei persoane care transportau cantitatea de 75,5 kilograme pește, fără documente justificative. Printre aceștia și un bărbat de 59 de ani, din Vrancea, în mașina căruia s-a găsit cantitatea de 58 kilograme de pește.
„În data de 12.05.2015, în jurul orei 02.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au oprit pentru control, în zona localității Sălcioara, un autoturism marca Nissan Patrol, în care se aflau P. G. în vârstă de 59 de ani, domiciliat pe raza județului Vrancea, și D. C. în vârstă de 64 de ani, domiciliat pe raza județului Tulcea. În urma verificării autoturismului, a fost descoperită cantitatea de 58 kilograme pește din specia caras, pentru care cele două persoane nu au prezentat documente justificative. Polițiștii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de pește, care a fost predată spre valorificare unor societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere și transport a peștelui fără documente legale”, se arată într-o informare a Poliției de Frontieră Tulcea.