Ediția: Sâmbătă 20 iulie 2024 Nr. 6674
Ediția: Sâmbătă 20 iulie 2024 Nr. 6674

O SUTĂ DE POLIȚIȘTI mobilizați pentru evacuarea unei familii de ROMI


O sută de polițiști și jandarmi au fost mobilizați joi, la Râmnicu Sărat, pentru punerea în executare a unui ordine judecătoresc de evacuare  dintr-un imobil a unei familii de romi, care a pierdut locuința în favoarea unei persoane din Focșani. Familia evacuată este aceeași din pricina căreia în 2011 s-a iscat o adevărată răscoală.
Întreaga acțiune de joi a durat aproximativ o oră, potrivit Adevărul de Seară Buzău, iar cei evacuați s-au supus ordinelor fără a provoca scandal. Mobilul operațiunii l-a reprezentat revendicarea unei locuințe, de către un vrâncean, aceeași care a mai făcut obiectul unui scandal de amploare între forțele de ordine și romi, în urmă cu trei ani.
    Pe data de 9 noiembrie 2011, la Râmnic a avut loc un scandal de proporții, după ce un executor judecătoresc a mers să evacueze o casă a unei familii de romi care s-a împrumutat la cămătari și care nu și-a mai putut plăti datoria. Atunci,  executorul și polițiștii au fost la un pas de a fi linșați de cei care au sărit în apărarea proprietarilor. Peste 200 de oameni au sărit atunci să își apere vecinii ajunși în situația de a fi evacuați din casă, după ce nu au mai putut înapoia banii unor cămătari din Focșani. Spiritele s-au încins în momentul în care executorul împreună cu cămătarii, însoțiți de polițiști, au mers să-i evacueze pe oameni din propria locuință. Forțele de ordine, dar și executorul și cămătarii, au fost atacați cu pietre iar pentru a scăpa de furia localnicilor, mascații au fost nevoiți să folosească sprayul lacrimogen.
    Potrivit Adevărul de Seară Buzău, vecinii familiei evacuate au povestit că aceștia au ajuns în situația de a fi evacuați din casă după ce au împrumutat 5.000 de euro de la niște cămătari din Focșani, bani pentru care au girat cu casa. Cum nu au mai putut plăti la timp, datoria a ajuns la 75.000 de euro, iar pentru recuperarea sumei, cămătarii s-au adresat instanței, magistrații dându-le câștig de cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?