Ediția: Miercuri 17 iulie 2024 Nr. 6672
Ediția: Miercuri 17 iulie 2024 Nr. 6672

Mariana Dușinschi, doctorul care și-a dăruit dragostea la zeci de mii de copii


Te-ai gândit vreodată tu, omule, că porți cu tine fără să știi gândul bun ce ți-a fost dăruit, chiar la început de viață, de o „ursitoare” cu totul și cu totul specială? Te-ai gândit vreodată că demult, atunci când te-ai năpustit, cel mai adesea „cu capul înainte”, în propria-ți existență, a fost un om care a avut apoi grijă să nu ți-l frângi, care te-a ținut în brațe, care ți-a ghicit și ți-a alungat posibilul rău și care te-a iubit poate la fel ca propria-ți mamă? Nici mie nu mi-ar fi trecut toate astea prin cap dacă nu m-aș fi întâlnit deunăzi cu neonatologul Mariana Dușinschi, doctorul pediatru de la Maternitatea Spitalului Județean din Focșani. O femeie frumoasă pe dinafară și pe dinăuntru, care în 43 de ani de profesie a vegheat la startul bun în viață a zeci de mii de copii! Are acum 67 de ani și, cu toate că e deja pensionară, spune că nu poate abandona „corabia” puilor de om, în care de prea multă vreme nu mai vrea să urce niciun doctor tânăr. „Medicul neonatolog să știți că nu este doar medic, este oarecum și ca o mamă. Eu iubesc copiii, pe fiecare în parte, și nu pot să-i las… Iar iubirea de mamă e un sentiment pe care nu poți să-l definești… Nu poți să-i spui dragoste, pentru că e mai mult de atât! Este o dăruire, o dăruire din toate punctele de vedere, pentru tot ce este copilul tău! Dragoste este puțin spus…”, mărturisește ea. Citiți, în continuare, o poveste adevărată despre profesionalism, omenie, putere de sacrificiu, dragoste necondiționată, respect și demnitate, toate întrupate armonios într-o singură ființă: medicul Mariana Dușinschi, care pe lângă spital, face parte și din Comisia pentru Protecția Copilului.

    După discuția cu ea, am coborât treptele tocite ale spitalului fără să mai simt mirosul specific, apăsător, fără să mi se mai pară terne culoarele, fără să mă mai gândesc la momentele nefericite când și eu, la fel ca ceilalți vizitatori, grăbită și tristă de abia așteptam să ies, să fug, să ajung cât mai repede la gura proaspătă de aer de afară! După discuția cu ea, am ieșit din spital cu sufletul încălzit, mulțumind Cerului că există astfel de doctori! Și am retrăit fericirea nașterii fiului meu tot acolo, în Spitalul Județean, și m-am gândit imediat cât de nedrept este că… am uitat sau nici n-am avut interesul să aflu atunci, demult, cine este medicul care l-a consultat și l-a îngrijit și l-a cântărit și i-a zâmbit și l-a iubit, în primele ore și zile ale vieții lui! Și asta, pentru că s-a născut sănătos! Pentru că ne-a ferit Dumnezeu de problemele grave cu care vin pe lume prea mulți copii… Și mi s-a părut nedrept, cumplit de nedrept față de medicul Mariana Dușinschi și față de toți ceilalți medici de aceeași specialitate ca ea, că îi uităm când ni se nasc copiii sănătoși! Că nu povestim despre ei prichindeilor noștri care devin adulți și chiar îmbătrânesc fără să conștientizeze măcar o clipă că poartă, pentru totdeauna, amprenta întâlnirii cu ei! Cu medicii neonatologi!
    Amprenta doctoriței pediatru Mariana Dușinschi o poartă nu o sută, nu o mie, ci zeci de mii de copii, de tineri, de adulți la rândul lor cu copii porniți în viață și din mâinile, și din inima, și din grija perseverentă a acestei minunate femei! „M-am făcut doctor pentru că de când mă știu m-a impresionat suferința oamenilor și a animalelor. Mi-am ales pediatria pentru că îmi plac foarte mult copiii, îi iubesc! E o meserie foarte grea, care trebuie neapărat să-ți placă. Dacă la adulți înțelegi fiindcă ei pot să-ți spună ce îi doare, copilul nou-născut nu poate spune nimic. Într-un fel, să fii medic neonatolog este ca și cum ai fi medic veterinar… Am 43 de ani de profesie și nu-mi vine să plec. Nu mi-am dorit niciodată să lucrez cu adulți. Copilul, când se naște, este atât de pur, atât de nevinovat, parcă e așa… o minune Dumnezeiască! Și tu-l preiei și începi să-l îngrijești și vorbești cu el și este așa o păcere! Pe când adultul… Dacă ar fi s-o iau de la început, n-aș face altceva decât tot pediatrie, tot nou-născuți. Asta mi-a plăcut întotdeauna…”, spune doctorița Mariana Dușinschi. 

   Necropsia copiilor, în dispensar

    Deși stăteam de vorbă într-o cameră de spital și cu toate că interlocutoarea mea purta halatul alb, alături de ea n-am simțit nicio clipă acel fior de teamă involuntară pe care-l simt, de regulă, în prezența unui medic. Expresia caldă a doctoriței Dușinschi, felul ei franc de a te privi în ochi și sinceritatea trăirilor transmise când vorbește despre propria profesie te cuceresc instant! „Am făcut Liceul «Cuza» aici în Focșani, am fost colegă de clasă cu soțul meu, medicul neurolog Constantin Dușinschi. Se intra extrem de greu la medicină atunci, dar am intrat amândoi, la București, eu chiar prima pentru că eram o tocilară. În liceu nu am prea avut noi doi tangență, dar acolo, la facultate, în 1966, eram singuri, nu mai era nimeni de prin Focșani… Și uite așa, hai la un film, hai la nu știu ce, atunci s-a legat între noi… În anul V ne-am căsătorit. Soțul meu a venit aici, la unitatea militară, eu la țară, la Hîngulești”, povestește doctorița Dușinschi.
    Așadar, primul său loc de muncă la Hîngulești, ca medic de dispensar. A locuit cu gazdă, doar sâmbetele și duminicile și le petrecea acasă, lângă familia ei. Apoi s-a mutat la Vulturu, făcând naveta zi de zi. „Acolo era o casă de nașteri. Plecam zi de zi cu autobuzul și mă întorceam la fel, dar într-o dimineață, când am ajuns acolo, una din moașe îmi spune că trebuie să nască o femeie. A născut și a rămas cu retenție de placentă. A început hemoragia, am intrat în panică, am sunat la Salvare, dar era o iarnă cumplită! M-am gândit că până ajunge salvarea moare femeia. Așa că m-am dus la CAP, am luat un camion, am pus femeia pe o saltea în camion și am plecat spre Focșani. Pe la Dumbrăvița ne-am întâlnit cu salvarea, am transferat femeia, am ajuns la triaj maternitate. Îmi amintesc că era doctorul Brătilă de serviciu… Eu eram albă, palidă, fără nimic pe cap, nimic gros pe mine… am leșinat. Femeia a scăpat dar eu, după toată acea tensiune, am fost prima care am leșinat. Totuși, am dus misiunea la capăt!”, își amintește doctorița Dușinschi. 
    Chiar dacă a fost nevoită să stea departe de copii și de soțul ei, perioada cât a profesat la acel dispensar o consideră cea în care efectiv s-a călit. Pe lângă situațiile inerente, povestește că „dacă murea un copil la domiciliu, noi, medicii, trebuia să facem necropsia chiar acolo, la dispensar. Era acolo o masă, ceva instrumentar, condiții improprii, primitive, dar pentru noi acolo a fost ucenicia… Părinții copiilor stăteau afară și așteptau, iar după necropsie făce am certificatul de deces și… asta era”, povestește doctorița Mariana Dușinschi.
A mai profesat apoi, un an, ca medic școlar, la Mărășești, după ce și-a dat specialitatea a lucrat la secția de nou-născuți a Spitalului din Galați pentru ca într-un final să ajungă prin transfer la spitalul din urbea noastră, unde a rămas până astăzi.

   Prematuri de 900 de grame, acum oameni în toată firea

    Poate că în nicio altă secție a spitalului nu se întâlnește, ca în cea de neonatologie, fericirea și suferința duse la extrem! Iar cei care deja sunt părinți știu despre ce vorbesc… Nu există bucurie mai mare decât să aduci pe lume un copil sănătos și nici durere mai mare ca acesta să se nască și să moară, poate, în aceeași zi… Iar cei ai căror copii au fost salvați, nu vor uita niciodată că aceasta se datorează îndârjirii și profesionalismului medicului neonatolog care a ținut cu dinții de viața puiului de om! „Era mult mai greu înainte de Revoluție, se nășteau copii prematuri de 700, 800 de grame și nu aveam nicio posibilitate să-i îngrijim. Aveam doar un incubator și un oxigen și era extrem de greu… Și rata mortalității era mult mai mare pentru că în lipsa aparaturii, oricât de crunt ar suna, se făcea o așa zisă «selecție naturală». Totuși aveam și satisfacții, se mai recuperau, mămicile plecau acasă, copiii rămâneau aici până făceau 2500 grame și apoi mergeau în teritoriu unde erau urmăriți de medici… Mă mai întâlnesc și acum cu mămici pe stradă și mă întreabă dacă îmi mai aduc aminte de cazul copilului ei… Și nu pot să le spun că nu știu… Că am uitat cum dădeam noaptea telefoane… Pe vremea aceea nu aveam gărzi și neavând, vă dați seama că responsabilitatea era foarte mare. Nopțile mă trezeam și sunam și întrebam ce face cutărică copil, instruiam fetele ce să facă, nu aveam liniște! Mi-a intrat în reflex așa încât și acum sun și întreb de copii, deși avem gărzi. Au rămas întipărite în reflex lucrurile astea”, spune mediul Mariana Dușinschi.
    Unul dintre prematurii de atunci este, astăzi, om în toată firea. S-a născut cu 900 de grame iar mamei lui, o femeie din Dumbrăveni, i-a fost rușine să îl ia acasă, că avea deja nu doar copii mari, ci și nepoți. „Era o bucățică de om, dar eu am luptat și am tras de el, m-am încăpățânat și… l-am salvat. Mama lui s-a bucurat, că nu era femeie rea și l-am și botezat. Apoi, mulți ani, vara, venea și-mi aducea cireșe de la el de acasă… Acum nu mai știu ce face, e adult. Dar a trăit! Iar satisfacția pe care o ai ca medic când reușești așa ceva, este imensă!”, spune doctorița Dușinschi.
    Chiar dacă lucrurile s-au schimbat de atunci, iar astăzi există și în spitalul focșănean mai multă aparatură, medicii au obligația de a trimite prematurii la spitale de gradul III, cu dotări speciale.

   Malformații acutizate de prejudecăți

    Dacă în ultimii zeci de ani ne place să credem că multe din aspectele vieții noastre au evoluat, în ceea ce privește mentalitatea unor părinți puși față în față cu malformațiile copiilor lor a rămas, se pare, neschimbată. Și vorbim aici de malformațiile vizibile, cum ar fi „gura de lup” sau „buza de iepure” cu care vin pe lume unii copii și care-i transformă brusc în „rățușca cea urâtă” a familiei. „Am avut astfel de cazuri, am avut chiar copii cu gură de lup adevărată, dar i-am văzut după un timp și nici nu se mai cunoștea. Li s-au făcut operații succesive, necesită mai mult timp, dar se rezolvă! La început, părinții sunt șocați, mai ales la țară unde este o rușine un astfel de copil, nu este scos din casă ca să nu-l vadă lumea, că ce zice lumea, că-i hidos… dar acestea sunt prejudecăți. Mamele se sperie când îi văd, dar trebuie să știe că se operează. Eu colaborez foarte bine cu Budimex București, am o colegă care este maestra profesorului Pesamosca, Dumnezeu să-l ierte, și ea face niște opere de artă!”, a spus doctorița Dușinschi. 
    Dar dacă ar fi doar aceste malformații, ar fi simplu… Din păcate, de-a lungul activității sale, s-a confruntat cu malformații severe, malformații osoase, digestive, unele chiar rare cum ar fi inima în partea dreaptă, foarte greu de depistat. „Născuți cu inima în partea dreaptă am avut, dar nu recent, pe care întâmplător le-am depistat pentru că se auzeau bătăile în partea cealaltă. Situs inversus, ficat pe stânga… acestea se depistează mult mai târziu pentru că imediat după naștere nu se observă. Doar în timp, dacă-i faci copilului o radiografie poți vedea. Acum, multe din malformații se pot depista ecografic, la mamele care se investighează bine-nțeles, la cele deja intrauterin investigate și diagnosticate. Malformațiile de cord sunt foarte dese, sunt unele care necesită operație rapidă, altele care se temporizează. Dar e foarte important ca nou-născutul să fie diagnosticat cât mai repede, iar cardiolog infantil la Focșani nu avem„, a spus doctorița Dușinschi.
    Totuși, această lipsă esențială a Spitalului Județean este suplinită de o doctoriță inimoasă din Iași, cardiolog, care în baza unei colaborări, vine lunar cu un Eco Doppler și consultă toți copiii. „Este foarte foarte important acest lucru! Noi cu stetoscopul depistăm suflul, dar colega care vine din Iași pune exact diagnosticul copilului, spune ce are, dacă e perforație persistentă de găuri, transpoziție de vase, sunt multe malformații cardiace și având diagnosticul cât de cât precoce, în prima lună, a doua, altfel poți să urmărești și copilul. Sunt foarte mulți care se nasc cu suflu cardiac și care la trei luni s-a închis, deci nu-i o malformație, e un suflu persistent de neînchidere de canal, dar sunt copii la care persistă suflul luni, ani și atunci tre să știi exact, necesită operație, nu necesită, deci trebuie să-i stabilești traseul ulterior. Ei, și aici, cât de cât lucrurile s-au mai pus la punct. Și doctorița de la Iași este extraordinară pentru ceea ce face. De multe ori noi ne temem, cum să-i dai drumul unui copil cu suflu cardiac, că nu știi ce are… Doamne ferește, se poate decompensa, se întâmplă ceva… Dar ea vine și îi examinează, îi primește și la Iași, când vine aici îi monitorizează, îi programează, e un om deosebit și cu suflet, și e mare lucru!”, a spus medicul Maria Dușinschi.

   Drama morții unui copil…

    …nu se poate descrie în cuvinte. Momentul este sfâșietor pentru mamă, pentru părinți, dar și pentru medicul pediatru. Acesta însă, oricât de afectat sufletește ar fi, trebuie să treacă peste propria durere și să spună bieților părinți ce s-a întâmplat. „Este foarte dureros și pentru noi… Cei care ne judecă cred că nu se gândesc că atunci când este o astfel de dramă într-o familie, o trăim și noi pentru că vrând nevrând, îți faci niște reproșuri tu ca om, te gândești, măi, am făcut tot, n-am făcut, poate era mai bine așa, poate… Adică nu știu cum să vă spun, dar eu de exemplu, când a murit un copil nu sunt bună o zi, două… La necropsie poți să analizezi exact că au fost niște cauze foarte severe că s-a prăpădit. Dar ca om, suferi și tu alături de familie, vă rog să mă credeți… Nu știu, or fi și doctori mai tari… dar la copii…”, spune doctorița Dușinschi.
    A explicat că atunci când un copilaș e grav sau foarte grav, nu poți tu, ca doctor, să pui mama în fața faptului împlinit, pentru c-ar fi groaznic. Ea și așa nu poate înțelege, mai ales dacă a fost luată în evidență și și-a făcut toate investigațiile. „De aceea trebuie să îi explici… De multe ori fără voia lor sau a noastră, se întâmplă niște probleme mari la copil. Toți vrem să fie bine, dar… Când sunt cazuri foarte severe, acum noi le trimitem la Bacău, acolo este centrul nostru pentru problemele care sunt mai severe, care depășesc posibilitățile spitalului nostru. Și într-un fel mama nu înțelege, că de ce-l transferăm, că ce se întâmplă, de ce tocmai copilului ei… Dar îi spui, asta s-a întâmplat, posibilitățile noastre de investigare sunt reduse, n-avem ecograf, n-avem… Mă rog, asta este, e o realitate. Și atunci poate impactul ăsta e mai puțin dureros, când le pregătești pe mame, nu să le dai vestea, vezi că ți-a murit copilul… Lipsa asta de dialog cu aparținătorii e o notă proastă pentru medic. Sunt unii medici foarte aroganți, care nu discută cu pacientul. Dar măi, omul e necăjit, n-a venit la spital de plăcere, el săracul e vai de capul lui… Și vă spun, de multe ori o vorbă bună contează foarte mult”, explică Mariana Dușinschi.
    Totodată, faptul că în ziua de azi, părinții aleg să nu-și mai vaccineze copiii este apreciat de doctorița pediatru ca un pericol la care pot fi expuși cei mici. „Eu ce pot spune este că vaccinul crează o imunitate, iar vaccinurile din primul an de viață ferește copilul de boli foarte grave. Dacă nu-i faci vaccinul pentru poliomelită, difterie, tetanos și pornește, Doamne ferește, o epidemie, ce-i faci? Pe vremuri vaccinarea era luată foarte în serios, veneau de la Sanepid, aveam registru de vaccinări, copiii erau înregistrați, era foarte riguros, pe când acum… Părerea mea este să se facă vaccinurile, dar fiecare face ce vrea cu copilul lui”, spune medicul Dușinschi.

   Copiii abandonați de ieri și de azi

    Aproape ca decesul unui copilaș, doare și abandonul lui în spital. Din nefericire, nici acum câteva zeci de ani și nici astăzi nu a putut fi oprit acest gest inuman pe care-l fac unele femei. Doctorița Dușinschi spune că totuși, acum nu mai sunt la fel de mulți micuți părăsiți, poate și pentru faptul că numărul de nașteri a scăzut simțitor. „Erau mame care îi lăsau în maternitate și îi duceam la leagănul de copii, care era aici, în curtea spitalului. Își dădeau și înainte adrese fictive, n-aveau buletine… Eu tot timpul zic, animalele nu-și lasă puii și ar trebui să fie un exemplu pentru oameni! Dar uite că sunt mame despre care nu știu ce au în cap! Indiferent ce-a fost, că s-a greșit, că sunt motive, măi dar copilul e sânge din sângele lor, nu pot să înțeleg cum îi lasă! Înainte vreme se puteau face adopțiile direct din spital și pe undeva era mai bine, pentru că copiii nu mai trebuiau să aștepte atâta vreme o familie. Acuma îi trambalează, îi duc la asistenți maternali, se tergiversează, acum cred că durează un an de zile o adopție, dacă nu mai mult. Ori legătura între mamă și copil se crează mai ușor când este mic… Dar astea sunt legile”, spune doctorița Dușinschi.
    Sufletul ei generos și bun nu poate înțelege cum poate o mamă să nu-și iubească micuțul, să nu-l vegheze, să nu-i poarte de grijă, să nu stea lângă el și să se bucure de orice evoluție a lui! „Eu vorbesc cu copiii chiar dacă ei nu înțeleg. Mă bucur pentru fiecare gram pe care-l iau în greutate. Când se ameliorează starea unui copil e o bucurie imensă! Te duci la mamă și îi spui, și ea e bucuroasă… dar dacă mama fuge și îl abandonează, atunci? Fiecare copil trebuie să aibă o mamă lângă el, care să simtă acest sentiment de bucurie care nu poate fi compensat cu nimic material!”, a spus doctorița Dușinschi.

   Copiii au nevoie de doctori!

    Dincolo de toate dramele trăite în spital, Mariana Dușinschi spune că cel mai greu moment din propria viață a fost trecerea în neființă, în urmă cu doi ani, a soțului său, fost comandant al Spitalului Militar, medicul neurolog Constantin Dușinschi, și a părinților ei. „Am rămas cu copiii, fata este medic stomatolog, iar băiatul asistent medical la Spitalul Militar. Ei m-au ajutat și colectivul cu care lucrez, oameni minunați alături de care am trecut peste toate problemele pe care le-am avut… ce să vă mai spun, asta a fost viața mea. Am fost șef de secție, inspector la Ocrotirea Mamei și Copilului, directoare de spital pe timpul doctorului Cubolteanu, iar în 1990, după Revoluție, am zis gata. Vreau să fiu doar medic specialist pediatru pe secția de nou născuți, unde sunt și astăzi. Dar vedeți… Am 67 de ani, o să plec într-o zi. Colega mea face anul acesta 60 de ani și o să plece. Din policlinică a mai venit o colegă să ne ajute… Sunt patru posturi, eu pe unul, cea de policlinică pe altul, unul liber și mai este dr. Iacob care este titulară și care iese la pensie și ea. Tinerii nu vor să vină. Din cauza salariului. Merg în străinătate și câștigă mult mai bine. Sunt țări care-i primesc chiar și fără specialitate, numai să se ducă… Nu e tocmai normal! Înainte, noi dacă făceam medicina, aveam un contract și trebuia trei ani de zile să rămânem, ne plătea și nu puteam pleca. Acum te-a plătit cinci ani de zile, că rezidențiatul e acum cinci ani, și normal ar fi că dacă vrei să pleci, să dai banii înapoi statului. Dar acum, fiecare face ce vrea. Și sunt oameni care mor că nu sunt medici! De exemplu, la Tulcea pediatria s-a închis că nu este medic! Vă închipuiți, sunt copii acolo…”, spune medicul Mariana Dușinschi.

   Viața merită să fie trăită!

    Nicio clipă nu stă pe gânduri dac-o întrebi ce-ar fi vrut să facă dacă nu alegea medicina. Și mai ales, pediatria. „Nu aș fi vrut să fac altceva!”, vine repede răspunsul. „Eu m-am mulțumit, în general, cu ce mi-a dat viața. Am fost și o luptătoare, dar nu am vrut mai mult decât copiii pe care-i am, viața pe care am avut-o… Acum 25 de ani am avut o cumpănă mare care mi-a schimbat pur și simplu prioritățile în viață. Vedeți, am avut și eu probleme multe de-a lungul timpului, ca toți oamenii, dar după acea cumpănă am zis, domnule, viața asta e o singură dată, trebuie să o trăiești! Eu eram o nebună, plângeam din orice, mă consumam pentru tot felul de lucruri, dar atunci am dat la o parte tot, am mai selectat din problemele care mă apăsau, am zis că trebuie să mă detașez pentru că nu trăiesc de două ori! Dar vedeți, ajungi la această concluzie când e cam târziu, sau doar atunci când ți se întâmplă ceva…Totuși, vreau să spun tuturor: viața se trăiește o singură dată și merită să fie trăită! Și trebuie optimism și încredere în ce poți face, în ce ești, pentru că există echilibru”, e mesajul pe care a dorit să îl transmită neonatologul Mariana Dușinschi, medic pediatru la Maternitatea Spitalului Județean din Focșani. 
Un medic ales, cu siguranță de Dumnezeu, să vegheze la startul bun în viață al zecilor de mii de copii!

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?