Ediția: Joi 19 Iunie 2025 Nr. 6902
Ediția: Joi 19 Iunie 2025 Nr. 6902

ISTORIA FOTBALULUI VRÂNCEAN ÎN IMAGINI Ovidiu Gavrilă şi Zoltan David, artizanii promovării în Divizia B (sezonul 1973-1974)


Se spune că, uneori, o fotografie reușită face mai mult decât o mie de cuvinte! Fotbalul vrâncean are multe astfel de instantanee, câteva dintre ele fiind găsite în arhiva „fotografiilor pe carton”. Cotidianul Monitorul de Vrancea prezintă săptămânal câte două fotografii, însoțite de scurte considerații. Unele dintre ele sunt fotografii eveniment, deși reprezintă doar o simplă „frântură” dintr-un fenomen foarte complex. O remarcă interesantă este aceea că, în general, emoțiile ne sunt „trezite” de instantaneele în care apar fotbaliști autohtoni, născuți, crescuți și, din păcate, unii trecuți în „lumea celor drepți”, aici, în fața noastră. Este o formă de „identitate”, obligatorie, pe care, din păcate, se pune tot mai puțin accent. Orice iubitor de fotbal tresare acum văzând oameni pe care i-a întâlnit, an de an, meci de meci, pe stadioane din județ. Când nu se mergea în cantonamente în afara țării, ci la Soveja. Se alerga pe șosea, câte 20 de kilometri pe zi, prin păduri, se „fenta” antrenorul mergând cu nailonul, când era zăpadă, sau „luând ocazia” pentru a fura câțiva kilometri, din meniu nu lipsea friptura de porc și paharul de vin roșu, condițiile de cazare erau decente dar aduceau aminte de… armată, iar un ziar, seara, la odihnă, era „mană cerească” pentru jucători.

   Locul 3 pentru Unirea în sezonul 1980-1981

    Echipa-fanion a județului, Unirea Focșani a avut de-a lungul istoriei nenumărate sezoane în care s-a aflat printre formațiile respectate ale seriei I din Divizia B. De multe ori, grupării cu nume în fotbalul românesc au plecat învinse de pe „Milcovul”, formația focșăneană fiind împinsă de la spate și de un stadion aproape plin. În sezonul 1980-1981, Unirea Focșani a încheiat sezonul pe locul 3, fiind depășită în clasament doar de FC Constanța și Gloria Bistrița. Pe durata celor 34 de runde, Unirea a câștigat 16 partide, a remizat de 5 ori, a pierdut 13 meciuri, golaveraj 59-46 și a acumulat 37 de puncte (n.r. la acea vreme se acordau 2 puncte la victorie). Lotul echipei de pe Milcov era alcătuit din: Gheorghiu, Zaiț, Ghica, Pastia, Negoi, Anghel, Radu, Galan, Sima, Paraschiv, Cernat, Chioveanu, Burleanu, Liviu, Gheorghe, Manolache, Titi Rusu, Elisei, Vișan și Brumaru, antrenor fiind Aristică Ghiță.

   Unirea Focșani, promovare în Divizia B în sezonul 1973-1974

    Antrenorul Ovidiu Gavrilă, cunoscut în lumea sportului vrâncean ca „Nea Bidu” a stat la baza promovării echipei Unirea Focșani în Divizia B la finalul sezonului 1973-1974, fiind inima clubului și secretar. Formația focșăneană a încheiat campionatul la acea vreme cu o linie de clasament impresionantă: 30 de partide, 18 victorii, 9 egaluri, 3 eșecuri, golaveraj 75-35 și o zestre de 45 de puncte, cu patru puncte mai mult față de ocupanta locului secund, Poiana Câmpina. Lotul echipei Unirea Focșani era format pe atunci din: C. Barbu, N. Borș, M. Oprișan, D. Ploșniță, D. Ritter, Fl. Crețu, A. Rădulescu, V. Roșca, S. Galan, N. Braec, E. Grămoșteanu, Cr. Costea, M. Cîrcel, Ghe. Boța, A. Dragu, V. Stoica și Ghe. Canaraghiu. Antrenorul echipei era Zoltan David.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?