Ediția: Sâmbătă 12 Iulie 2025 Nr. 6919
Ediția: Sâmbătă 12 Iulie 2025 Nr. 6919

Vizită la Centrele sociale ale Fundației „Pro Armonia”


Angajați ai primăriilor din Cârligele, Dumbrăveni, Gugești și Golești au vizitat, zilele trecute, cele două centre sociale din municipiul Adjud, ale Fundației „Pro-Armonia”: CARTHA și Centrul Comunitar pentru Persoane de Vârsta a treia. Vizita a avut loc în cadrul proiectului „Dezvoltarea Competențelor Profesionale și a Eficacității Organizaționale în Domeniul Managementului Proiectelor Sociale „Podca SMIS 22509”, derulat de Fundația „Pro Armonia”, cu sediul în comuna Vânători. 
În cadrul acestui proiect, 15 angajați ai primăriilor amintite au urmat cursuri ce au avut ca tematică problematica socială cu care se confruntă comunele Cârligele, Dumbrăveni, Gugești și Golești. Totodată, vizitatorilor li s-a prezentat modul de inițiere și dezvoltare a unor noi proiecte sociale în comunele lor, care au ca scop rezolvarea problematicii sociale.
Potrivit comunicatului de presă trimis redacției noastre, vizita celor 15 angajați ai celor patru primării la centrele sociale ale Fundației „Pro Armonia” a avut ca scop aprofundarea cunoștințelor acumulate la cursuri. „Vizitatorii au putut aprecia modul cum au fost implementate și cum funcționează proiectele europene în cadrul celor două centre. Au fost prezenți președintele Fundației «Pro Armonia», domnul Gheorghe Dragomir, și personalul specializat în diferite domenii din cadrul centrelor, care au oferit explicații oaspeților cu privire la modul de funcționare și finanțare a respectivelor instituții”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacției noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?