VIDEO şi GALERIE FOTO: Darius Gură de Aur. Povestea unui copil minune şi a unui tată erou

12
7596


Este încă mic, dar are atitudine de om mare! Este elev în clasa a II-a dar își roagă părinții să-l mute într-a patra, ca să nu se mai plictisească la școală. Nu se poate mișca fizic, dar călătorește cu puterea minții oriunde dorește citind, cercetând pe Google, întrebându-și fără încetare părinții și învățătorul despre câte-n lună și-n stele! La opt ani, Darius merge zilnic la școală. Scrie, compune povești, adună, scade, înmulțește și împarte, pictează, desenează, ia premii după premii, se joacă pe tabletă… Ați putea zice că face toate lucrurile – hai să zicem un pic mai multe – pe care le face un copilaș de opt ani. Aveți dreptate! Numai că Darius face toate astea cu… gura! Pentru că trupușorul lui nu răspunde la comenzile minții, băiețelul a reușit să intre în normalitate folosindu-și inteligența sclipitoare și singura parte a corpului său care îl ascultă: gurița. Pur și simplu își fixează stiloul sau pensula între cerul gurii și dinți și… devine de neoprit! Iată, în continuare, povestea băiețelului care parcă a fost trimis de Dumnezeu pe pământ ca să dovedească oamenilor că imposibilul e doar o aparență. Și că normalitatea este la îndemâna oricăruia dintre noi, oricât de diferit am fost sortiți să călătorim prin această viață.

    O dimineață obișnuită de toamnă. Pe aleea din fața Școlii nr. 10, razele timide ale soarelui zgârcit de septembrie mângâie, resemnate în fața clopoțelului care stă să sune, ruginiul frunzelor căzute din copaci. În iureșul de copii cu ghiozdanele în spate ce se îndreaptă gureși, spre intrare, un tânăr cu părul alb împinge un cărucior. În el, nemișcat, stă fiul lui. Darius. Este, acum, în clasa a doua și a fost o vreme când s-a revoltat că nu poate și el să zburătăcească frunzișul, să se joace de-a prinselea, să arunce o minge, să prindă o carte în mâini sau să-și ducă ghizodanul în spate. A fost o vreme când a fost atât de supărat că nu este la fel ca ceilalți încât a refuzat să mai iasă din casă! A refuzat să mai vorbească. A refuzat să se mai joace.
    Dar mama și tata au fost lângă el clipă de clipă. Și cuvintele lor spuse și nespuse, și mai ales unul dintre acestea – „special” – l-au făcut să înțeleagă pe Darius că viața este frumoasă! Că niciun copil nu seamănă cu celălalt și din acest motiv, toți copiii sunt la fel ca el: speciali! El, Darius, nu poate să se miște, dar alt copil se mișcă mult prea mult! Un copil este blond, altul brunet, unul e scund, celălalt mai înalt, unul e timid, altul obraznic, unul nu vede, altul nu aude, unul nu are o mână, altul șchioapătă de-un picior, un copil știe să picteze, altul să cânte și așa mai departe, dar toți, absolut toți sunt speciali! Iar Darius este unul dintre ei! Așa că băiețelul s-a reapucat, cu sârg, de carte. Cu atâta sârg, încât a depășit cu mult cunoștințele unui copil de vârsta lui! Și dacă inițial a fost primit cu reticență în băncile școlii, acum a devenit realmente, mândria ei!

  

    Darius scrie cu stiloul strâns în guriță

    Elevii clasei a II-a B se așează, cuminți, în bănci. Domnul învățător Gheorghe Airini începe ora de română: astăzi, „Alfabetul toamnei”. Copiii citesc poezia. Câte un vers fiecare. Darius citește versul lui. Vorbește neinteligibil pentru străini, însă ai lui, învățătorul și chiar și colegii îl înțeleg. Apoi, învățătorul pune întrebări. Copiii se întrec în a ridica mâna. Și Darius știe! Și el vrea să răspundă! Îi spune asta tatălui, iar acesta, așezat pe scaun alături de căruciorul pus în dreptul băncii, îi ridică el mânuța flască. Mâna lui Darius e și ea sus! E sus!!! „Spune  Darius!”. Și Darius răspunde. Tatăl repetă ce spune copilul. Darius a răspuns iarăși bine!
    „Acum, copiați primele patru versuri ale poeziei”, zice învățătorul. Copiii strâng stilourile între degete. Darius strânge stiloul în gură. I l-a pus tatăl lui, iar el l-a proptit cu limba în cerul gurii și l-a fixat apoi de dinți și buze. Nu se miră nimeni. Cu toții știu că Darius nu poate mișca nici măcar din vârful vreunui deget. Dar face minuni cu căpșorul său, și cu gurița! Cu toții încep să scrie. Pe caietul lui Darius, versurile așternute caligrafic, fără greș, parcă strălucesc! Scrie repede literă după literă, cursiv, elegant, scrie fără să depășească linia, scrie fără ezitare, scrie foarte, foarte frumos!!! Termină un vers și începe altul, de la capătul rândului, și termină totul înaintea colegilor lui! Rămâne cu stiloul fixat în gură, în așteptarea indicațiilor învățătorului.
    „Acum despărțim în silabe. Cine iese la tablă?”, întreabă el. Și Darius…iese la tablă! Tatăl său îi scoate trupușorul firav și moale din confortul căruciorului, îl ia în brațe și așa merg împreună la tablă. Tată și fiu, uniți la propriu și la figurat de-o dragoste imensă, tată și fiu de neclintit când e vorba de carte! Copilul ia markerul în gură, scrie pe tablă cuvântul și îl desparte în silabe. Perfect! Apoi face, în brațele tatălui său, cale-ntoarsă. La loc în căruț, stiloul la loc în guriță. Dar sună clopoțelul! 
    Pentru câteva minute, Darius merge, în brațele tatălui său care face din nou școala odată cu el, fie la toaletă, fie să se plimbe puțin pe culoarul școlii. Clopoțelul sună din nou. Începe ora de matematică, preferata băiețelului. Cu stiloul din nou strâns în guriță, Darius scrie și rezolvă exerciții într-un ritm amețitor! Pur și simplu, rezolvările adunărilor și scăderilor sunt mult prea simple pentru el. El care, provocat de învățător, demonstrează că știe perfect tabla înmulțirii și împărțirii! „Uaaaau!”, murmură colegii în fața demonstrației lui Darius. „Uaaaau”, gândim și noi văzând cu ochii noștri ce poate face acest copil socotind în cap și trecând direct rezultatul pe caiet! Dar asta nu e tot!

    

    Nici acum nu se știe ce boală are!

    Darius s-a născut absolut normal, cu scor Apgar 9, dar la trei săptămâni de la venirea lui pe lume totul s-a schimbat. „Am fost internați în spital, i-au făcut prea mult fenobarbital și a intrat în comă. Am luat pe cont propriu drumul Bucureștiului, nu știau ce să-i facă, trei luni am stat acolo până când a început din nou să sugă. Au trecut ca diagnostic doar „suferință cerebrală”. Începuse să mănânce, să ia în greutate. Își mișca doar mânuțele, piciorușele rămăseseră moi. Pe la vârsta de doi ani, i-au picat mânuțele și au început să i se întărească picioarele. La câți medici am fost, și în țară și în străinătate, nu au putut explica de ce, sau să spună ce are. I s-au făcut RMN-uri repetate, la cap nu are nimic. E coerent, gândește, e inteligent. La coloană iar nu are nimic. Ce-i uimește pe medici e și faptul că stă în fund deși nu-și mișcă mâinile și picioarele, și toți se întreabă cum de-și ține echilibrul. Toată lumea ridică din umeri! Paralizat nu este, pentru că simte orice atingere, simte dacă are un fir de păr între degetele de la picioare, simte dacă-l înțepi, dacă-l atinge ceva rece, cald… Simte cu fiecare părticică a corpului, cu fiecare deget, doar că nu le poate mișca. De la 1 an și jumătate a scăpat de tot de pamperși, simte când trebuie să facă și spune! Și nimeni, până acum, nu a putut să-i pună un diagnostic!”, a explicat Laura, mama lui Darius.

   

    A învățat tabla înmulțirii după ceas și istoria de la jocuri!

    După ani și ani de mers prin clinici și spitale în căutarea unui răspuns cert de la care să se reaprindă speranța vindecării, după ani de tratamente, Laura și soțul ei, Laurențiu, au decis să-și concentreze eforturile pe valorificarea inteligenței remarcabile a băiețelului lor și pe integrarea lui deplină în comunitate. Și chiar dacă știau că se înhamă la un lucru deloc simplu într-o societate plină de prejudecăți, au pornit de la premisa că nimic nu-i imposibil! „Ne-am dat seama că știe să citească pe la patru ani, când ne-a spus să oprim imaginea de la filmul de pe televizor ca să vadă scrisul. Dar a fost înainte de asta un moment când, mergând la un spital din București, pe Bulevardul Ștefan cel Mare el citea reclamele de la magazine! Cu socotitul a început mai devreme. Mă întreba, când mergeam la cumpărături, câți bani am. Èšinea minte cât costa ce cumpăram și când ajungeam acasă îmi spunea câți bani trebuie să mai am în portofel. Acum face din cap adunări cu sute, înmulțiri, știe tabla împărțirii. A învățat singur înmulțirea cu 5, după ceas! Se uita la ceas și a spus, dacă cinci minute înseamnă o liniuță, atunci cinci ori 2 liniuțe fac zece, și tot așa…”, a povestit Laura.

    Curiozitatea lui Darius în toate domeniile, setea lui de cunoaștere au făcut să învețe singur cum să caute pe laptop! La început apăsa tastele cu barba și cu nasul, până când nu unul, ci două laptopuri s-au stricat. Moș Crăciun i-a adus însă altul, ai lui i-au cumpărat tastatură specială, iar în momentul în care Darius a primit o tabletă cu touch-screen a devenit de neoprit! Cu pixul ținut strâns în guriță, a reușit singur să-și deschidă tastatura pe ecran și să caute pe Google tot ce îl interesa! A devenit expert în jocuri și a putut să-și caute și să-și comande singur jucăriile mult dorite. „Am colecție de trenulețe, cred că 500, mașinuțe de curse, și acum îmi plac mult găinile din Angry Birds. Mi-ar plăcea să pot crea noi runde pentru jocul acesta”, a spus Darius. Tot jocurile pe calculator au determinat băiețelul să caute să afle cât mai multe despre civilizații de mult dispărute, despre istoria popoarelor, despre tărâmurile pe care au trăit… Astfel, astăzi, la doar opt ani, Darius a devenit o mică enciclopedie!

  

   A demolat, cu inteligența sa, toate prejudecățile

    Avea cinci ani când a fost acceptat într-o grădiniță normală. Câte emoții dar și câtă bucurie a însemnat pentru Darius și părinții lui acest moment care a fost, practic, primul pas către integrarea în comunitate și în… normalitate! „Am o prietenă care e educatoare și care a insistat să-l ducem pe Darius la grupa ei. Atunci a fost și momentul în care i-am făcut certificatul de handicap, pentru că ni s-a cerut la înscriere”, a spus Laura. Și astfel, zi de zi, Darius a mers la grădiniță împreună cu tatăl lui, care n-a ezitat vreo clipă să facă iarăși de la capăt, alături de fiu, toate etapele școlii!
    Acolo, la grădiniță, educatoarea a avut inspirația de a-i pune lui Darius mai întâi o pensulă în guriță. Și talentul băiețelului a izbucnit în tușe colorate, din ce în ce mai sigure! Apoi a venit rândul unui marker… apoi a stiloului cu care, odată fixat în guriță, Darius și-a deschis singur și sigur, întreaga lume a cunoașterii! A început să scrie direct pe caiete și, perfecționist cum este, n-a avut liniște până când nu-i ieșeau toate literele perfect! „Darius și-a făcut prieteni la grădiniță, iar când pentru toți a venit vremea să meargă la școală, l-am dus și noi la testarea necesară înscrierii în clasa 0. Darius a trecut toate testele, dar ni s-a comunicat de către comisie că… psihic e ok, somatic nu, așa că… „ne vedem la anu”! Degeaba am explicat că băiatul meu gândește foarte bine, doar că nu merge și nu va merge nici la anu și nici anul viitor! Am găsit până la urmă înțelegere la Inspectoratul Școlar Județean și dosarul lui a ajuns la școală. Toată lumea era reticentă, dosarul fiului meu era plasat de la unul la altul și până la urmă l-a luat domnul învățător Airini, un om minunat a cărui atitudine a contat enorm! Prima zi de școală a fost emoționantă! Eram obișnuiți ca lumea să se uite la Darius cu insistență, ceea ce s-a întâmplat și acolo, dar nu știam reacția copiilor și a părinților. Dar cu toții l-au primit pe Darius între ei fără nicio obiecție. Mai mult, copiii veneau lângă el, îi luau mânuțele, îl mângâiau și încet, încet, au învățat să-l înțeleagă când vorbește și s-au împrietenit”, a povestit Laura.
    Darius a intrat în clasa 0 și a uimit pe toată lumea cum știa, încă de pe atunci, să scrie, să citească și să socotească. Încet, dar sigur, an după an și-a atras respectul colegilor, al învățătorului și al cadrelor didactice. Încet, dar sigur, el s-a impus în colectivul său ca un elev foarte bun, iar rezultatele muncii sale s-au concretizat în diplome peste diplome care i-au certificat, dacă mai era nevoie, calitatea incontestabilă de învingător!

  

    Merge la cercul de pictură și își ajută fratele la teme

    Între școală, pasiunea sa pentru jocurile pe tabletă și găsirea tuturor răspunsurilor la curiozitățile sale pe Google, Darius își petrece timpul liber citind reviste, pictând, jucându-se cu frățiorul său mai mic, Luca, sau ajutându-l pe acesta la temele pentru a doua zi. Iar când acesta încă nu știa să citească, Darius îi citea toate poveștile pe care le dorea. Conștient de talentul său, merge cu plăcere la cercul de pictură unde învață arta de a reda emoția lumii prin culoare, de la binecunoscutul artist plastic, profesoara Marga Doina Zaiț. „Acum mă duc la pictură când am timp. Sunt în clasa a II-a și e mai grea puțin pentru că ne dă prea multe teme. Îmi place la școală, dar e greu cu trezitul de dimineață… Uneori mă plictisesc pentru că eu știu să citesc bine, știu să socotesc, aș vrea să fac exerciții mai grele… Acum am început să învățăm limba engleză, știu câteva cuvinte, chiar și să le scriu. Așa că la pictură ajung când am timp, dar îmi place foarte mult să pictez. De obicei pictez personaje din jocurile pe care le joc pe calculator, dar și peisaje”, a spus Darius.

 

   Tatăl erou, împreună cu fiul până la terminarea facultății!

    Cum ar fi fost altfel? Părinții lui Darius nu au un răspuns. Uniți de o dragoste imensă, mama, tata și cei doi frați au găsit calea de a merge cu demnitate mereu înainte, iar rezultatele perseverenței, dăruirii lor absolute sunt de toată admirația! Practic, Laurențiu, tatăl lui Darius, face din nou școala împreună cu fiul său. A început cu grădinița, acum frecventează clasa a II-a și spune că va merge la cursuri împreună cu acesta până când va termina facultatea. Iar dacă băiatul va dori, chiar și mai departe!
    În fiecare zi, lună de lună și an de an, Laurențiu se așează tăcut în bancă, numai și numai pentru ca fiul lui așezat alături, în cărucior, să învețe carte. Îi ridică mâna atunci când acesta dorește să răspundă. Îl scoate la tablă, ducându-l în brațe. Îi scoate cărțile și caietele din ghiozdan, pe măsură ce trec orele și se schimbă materiile. Îi pune în dreptul gurii stiloul astfel încât băiatul să poată să și-l fixeze în guriță și să scrie… Iar reușitele remarcabile ale copilului sunt în egală măsură, și ale sale! Un tată erou, un tată cu răbdare dumnezeiască, un tată tânăr cu părul alb care nu s-a plâns o clipă, care n-a obosit, care și-a dedicat trup și suflet și întreaga viață fiului său drag. Lui Darius, de care este atât de mândru! „Ce vrei să te faci când o să fii mare?”, l-am întrebat pe băiețel. „E prea devreme, încă nu m-am gândit”, a răspuns, firesc, acesta. Fără îndoială, cu inteligența sa, cu perseverența și voința înnăscute, Darius va putea deveni orice își dorește! Până atunci însă, își trăiește copilăria cu inocența și entuziasmul cu care orice copil din lume o trăiește!

 

   

                                                            

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here