Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Infopol : Șoferi cu dosare penale – Accidentată în timp ce mergea pe mijlocul străzii – Agresiune cercetată de poliţişti – Furt cercetat de poliţişti – Radare


Șoferi cu dosare penale

    La data de 9 septembrie a.c., ora 10.25, polițiștii din Tătăranu l-au depistat pe T. Mișu, de 81 ani, din comuna Tătăranu, în timp ce conducea un tractor, fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal.
     
Tot la data de 9 septembrie a.c., ora 16.00, polițiștii din Gologanu l-au  identificat pe M. Costel, de 37 ani, din comuna Slobozia Ciorăști, în timp ce conducea un tractor fără a deține permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Accidentată în timp ce mergea pe mijlocul străzii

    La data de 10 septembrie a.c., orele 00.07, polițiștii focșăneni au fost sesizați despre faptul că U. Ileana, de 71 ani, din localitate, în timp ce se deplasa pe Bulevardul Brăilei, pe partea carosabilă, a fost acroșată și accidentată grav de un autoturism condus de T. Alin, de 22 ani, din comuna Răstoaca. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.

Agresiune cercetată de polițiști

    La data de 9 septembrie a.c., ora 08.00, polițiștii adjudeni au fost sesizați de S. Ion, din localitate, despre faptul că în noaptea de 04/05.09.2014, ora 01.00, fiul său, S. Vasilică, de 19 ani, în timp ce se afla pe strada Gării, din localitate, a fost victima unei agresiuni, comise de T. Bogdan-Ionuț-Mihai, de 23 ani. În urma loviturilor, persoana agresată a fost internată la Spitalul Sfântul Pantelimon Focșani. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.

Furt cercetat de polițiști

    La data de 9 septembrie a.c., ora 08.00, polițiștii din Gura Caliței au fost sesizați despre faptul că la data de 6 septembrie a.c., prin escaladarea unui geam, M. Ionuț Daniel, de 21 ani, din localitate, ar fi pătruns în locuința lui S. Nicolae, din localitate, de unde a sustras bunuri în valoare de 1000 lei. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului și recuperarea prejudiciului cauzat.
         

Radare

DN2-E85: Călimănești – Haret; Pufești – Domnești; Garoafa – Bizighești; Golești- Garoafa; Golești – Focșani; Dumbrăveni – Urechești; Sl. Bradului – Obrejița; Urechești – Popești; Focșani; Mărășești; Adjud;
DN 23: Răstoaca; Vulturu;
DN 2D: Bolotești; Vidra;
DN 2L: Panciu; Câmpuri.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?