GALERIE FOTO: Focșănenii din Bahne, exasperați de mizeria din ghetou și de cei care își pasc vacile printre blocuri

9
2942


 Focșănenii din cartierul Bahne s-au întâlnit ieri cu primarul Decebal Bacinschi în cadrul dezbaterilor publice „Spune ce vrei pentru orașul tău!”. Întâlnirea a avut loc la Școala nr. 3, unde au venit mai mulți cetățeni din acest cartier. Prima problemă ridicată de câțiva cetățeni este mizeria din zona blocului NATO din cartierul Bahne vechi, un adevărat focar de infecție pentru toată zona. „Este o mizerie de nedescris în zona acestui bloc. Cei de acolo distrug tot în jurul lor, este o zonă de infecție, aruncă gunoaie, găleata cu zoaie de la geam. Noi, care plătim taxe și impozite, trebuie să îi suportăm”, a spus un cetățean. Un altul a afirmat că în spatele blocurilor de pe strada Poieniței spațiile verzi au fost transformate în adevărate islazuri, unde anumiți cetățeni își duc caii, vacile și oile la păscut. „E dezastru cu cei care își pasc animalele printre blocuri și nimeni nu ia nicio măsură. Sunt șase familii care aduc șase vaci, noaptea nu se poate dormi în casă de mugetele animalelor”, a spus un cetățean de pe Strada Gheorghe Doja. „Să veniți seara pe aleile dintre blocuri să vedeți ce mizerie lasă în urmă”, a mai spus un altul. De asemenea, și situația Pieței Bahne a fost pusă pe tapet, aici mizeria fiind la ea acasă. 
 Primarul Decebal Bacinschi a spus că la nivelul Primăriei municipiului Focșani va fi analizată situația locuitorilor din blocul NATO din Bahne în cadrul comisiei sociale, pentru a se lua o decizie privind soarta acestora. „Credeți-mă că din cauza acestui bloc nu îmi vine să intru în acest cartier. În anul 2000 am cheltuit 11 miliarde de lei vechi pentru construcția acestui bloc, a fost totul nou, aranjat și ei au distrus totul. Am rugat comisia socială din cadrul Consiliului Local să facem o analiză și să vedem ce facem cu acești oameni, pentru că toate datoriile lor cad în sarcina noastră. Mulți nu au venituri să își plătească datoriile, alții au și nu vor să plătească. Vom lua măsuri pentru fiecare grup în parte. O posibilitate ar fi să le dăm terenuri pe care să își construiască, însă nici nu putem să îi marginalizăm. În următoarea perioadă vom găsi soluții pentru ei”, a spus primarul Decebal Bacinschi. În ceea ce privește Piața Bahne, edilul Focșaniului a spus că ori poate fi desființată, ori poate fi amenajată, dacă este de interes. 
 Un alt cetățean s-a arătat revoltat de modul în care arată Strada Gheorghe Doja, care nu este asfaltată și pe care se circulă cu mare dificultate. De asemenea, acesta a spus că 2% din cheltuielile bugetului local pentru anul 2015, pentru străzi, este „revoltător de puțin”. „Vom intra cu o lamă, să mai nivelăm strada. O să încercăm să o prindem la anul pe lista de investiții, o voi avea în atenție”, a spus primarul Bacinschi. De asemenea, alți focșăneni din cartier au cerut să aibă și ei alimentare cu gaze naturale. „Vrem să ni se bage și nouă o conductă cu gaze. Suntem bătrâni și cărăm buteliile în spate, care costă cât nu face”, a spus un cetățean din Bahne vechi. Edilul a declarat că la nivelul serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei Focșani va fi întocmită o situație cu blocurile care nu au alimentare cu gaze, pentru a se face o propunere de lucrări către furnizorul de gaze GDF Suez. 
 
         „Sunt convins că peste câțiva ani cei cu centrale vor reveni la ENET”
 Alți cetățeni au sesizat faptul că pe anumite străzi, cum este Dornei și la intersecția dintre străzile Dr. Telemac și Panduri se acumulează multă apă atunci când plouă, care se scurge de pe acoperișuri, întrucât există un singur canal de scurgere, la capătul străzii. Primarul a promis că în aceste zone vor fi realizate guri de scurgere a  apelor pluviale. De asemenea, o altă cerință a fost realizarea unei alei de acces către Biserica „Sf. Andrei”. „Vrem și noi să intrăm pe un drum civilizat către biserică. Preotul Vatră se implică, dă mâncare la necăjiți, face multe fapte bune, dar trebuie și ajutat”, a spus unul dintre cetățenii veniți la întâlnire. Și nevoia unor trotuare pe strada Bucegi a fost adusă în atenția primarului. 
 O altă problemă care nu a putut fi ocolită a fost cea a ENET-ului. „Sunt convins că peste câțiva ani cei cu centrale vor reveni la sistemul centralizat de încălzire, pentru că va fi cel mai eficient. În anii trecuți am cheltuit 68 de miliarde de lei vechi pentru montarea de gigacalorimetre la scările de bloc”, a spus primarul.  
 Primarul Decebal Bacinschi a mai spus că Primăria Focșani are mulți bani de încasat de la cetățenii din acest cartier din taxe și impozite, respectiv: 473.000 lei – Bulevardul Brăilei, 146.000 lei – Strada Al. Vlahuță și 81.000 lei – Strada Al. Golescu. Edilul a mai spus că în perioada următoare va fi semnat contractul de finanțare cu fonduri europene pentru reabilitarea și modernizarea Școlii nr. 3. De asemenea, se prefigurează un nou proiect cofinanțat din fonduri europene pentru reabilitarea rețelelor de termoficare din Focșani, care va cuprinde și cartierul Bahne.    
 Cetățenii au completat și chestionare, despre modul în care vor să fie cheltuiți banii din bugetul local anul viitor. Alături de primar, la întâlnirea de ieri a fost prezent și consilierul local PDL Lucian Moraru, „muștruluit” de cetățenii prezenți la întâlnire că nu prea l-au văzut prin cartier, și angajați din cadrul aparatului de specialitate din cadrul Primăriei Focșani.
 Întâlniri cetățenești vor avea loc și săptămâna viitoare, astfel:
– Luni, 23 iunie, ora 17.00 – Zona Centru și Obor (1 și 2), la Școala nr. 2
– Marți, 24 iunie, ora 17.00 – Zona Cartier Mândrești (6), la Școala Mândrești
– Miercuri, 25 iunie, ora 18.00 – Zona Gară (2 și 4), la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” – întâlnire reprogramată

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here