Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610
Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610

GALERIE FOTO: Strada Toader Țârdea, „doar când plouă e dreaptă, pentru că se acoperă gropile cu apă”


Am ajuns ieri pe strada Toader Èšârdea din Focșani, din zona Gară, în cadrul rubricii „Monitorul vine pe strada ta!”, în urma sesizării unor cititori. O stradă neasfaltată, pietruită, cu băltoace din loc în loc și trotuare aproape inexistente, năpădite de bălării. O stradă ca la țară, cu case de-o parte și de alta, curți din care se mai aude din când în când câte un lătrat de câine. O stradă care așteaptă să fie modernizată și care a fost inclusă anul trecut în planul de investiții al Primăriei municipiului Focșani. Lipsa de bani de la bugetul local a făcut însă ca această stradă să nu fie reparată nici în acest an. În luna aprilie 2013, Consiliul Local Focșani a adoptat un proiect de hotărâre prin care se aprobau indicatorii tehnico-economici pentru refacerea a trei străzi, printre care și Toader Å¢ârdea, alături de Trotuș și Vrâncioaia. Valoarea investiției aprobate la acel moment era de 353.365 lei pentru strada Toader Å¢ârdea. Proiectul prevedea ca pe aceste străzi să fie așezate două straturi de mixtură asfaltică, să fie refăcute trotuarele și să fie montate borduri. Lucrările erau programate să fie gata într-un an de zile, cu finanțare din bugetul local. 
 Momentan, strada este plină de gropi și se circulă cu dificultate cu mașina, așa încât mai sigur străbați strada, în formă de U, pe jos, mai ales că este o stradă mică. Dacă lipsa asfaltului este o problemă, peisajul zonei este completat de vilele frumoase și cochete, pline de flori, cu gazon verde și îngrijit, în curțile împrejmuite cu garduri decente din fier forjat. Printre ele, ici-colo, câte o casă bătrânească, cu prispă și bolte de viță de vie sau de trandafiri în curte.  
 
        „Asta e stradă europeană în anul 2014!”
 
 Cetățenii care locuiesc pe această stradă sunt profund nemulțumiți de modul în care arată zona. „Domnule primar, dar strada Toader Èšârdea din Focșani pentru modernizarea căreia s-a contractat un frumos împrumut în ce stadiu se află? Încercați să treceți totuși cu mașina pe acolo dacă vă țin suspensiile. La cât de multe și adânci sunt gropile se pot numi lejer diferențe de altitudine. Vă așteptăm cu drag, domnule primar, că doar banii noștri din taxe și impozite cine știe unde sunt!”, ne-a scris un cetățean pe site-ul ziarului.
 Un alt focșănean, de pe aceeași stradă, ne-a oprit să ne povestească despre neajunsurile acestei străzi. „De 20 de ani, de când stau pe această stradă, nu s-a făcut nimic, nu știu ce fel de conducere de oraș avem. Este o stradă care este plină de gropi, nu este asfaltată, nu este prevăzută cu rigole de scurgere a apei, dacă plouă mai tare se inundă. Niciodată nu a fost asfaltată, doar driblură s-a mai pus pe ici-colo. Promisiuni au fost dintotdeauna, mai ales la alegeri și apoi… Mașina e praf, nu ai cum să ocolești toate gropile, trebuie să schimb piesele la două-trei luni. Cei care locuim aici mai acoperim gropile cu moloz, nisip, bolovani, ce mai avem prin curte. S-au asfaltat străzi prin toate colțurile orașului, numai la noi nu se poate”, ne-a spus Culiță Lădaru, în vârstă de 48 de ani. Tot el, făcând haz de necaz, a tras concluzia: „Doar când plouă strada e dreaptă, pentru că se acoperă gropile cu apă”. O altă nemulțumire este legată de faptul că și conducta de apă care alimentează strada este veche, având 50 de ani, cu racorduri făcute din plumb. Cât despre iluminatul public, nu funcționează toate becurile, după cum ne-a spus interlocutorul nostru.   
 Și o doamnă, întâlnită pe stradă, ne-a vorbit cu supărare despre gropile din drum. „Sunt gropi peste tot, este toată strada ciuruită. De doi ani așteptăm să o facă, dar degeaba. Nu a fost asfaltată niciodată, iarna ne deszăpezește foarte greu. Noroc că au mai pus vecinii pietriș, ca să se mai poată circula cât de cât. Asta e stradă europeană în anul 2014!”, ne-a spus focșăneanca.  
 Despre Toader Èšârdea, care dă numele acestei străzi, nu se știe mai nimic. Din informațiile primite de la reprezentanții Biroului de Presă de la Primăria municipiului Focșani, acesta ar fi fost erou în Primul Război Mondial, în anul 1918.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?