Ediția: Joi 18 iulie 2024 Nr. 6673
Ediția: Joi 18 iulie 2024 Nr. 6673

Cazier judiciar „pe loc” pentru persoanele juridice fără antecedente penale


Persoanele juridice care nu au antecedente penale pot obține cazier judiciar pe loc, lucru care până acum nu era posibil. În urma implementării proiectului ROCRIS – Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român, persoanele juridice fără antecedente penale vor putea obține „pe loc” certificate de cazier judiciar de la orice unitate de poliție conectată la ROCRIS. Începând cu data de 15 mai, ghișeele de eliberare a certificatelor de cazier judiciar pot emite ,,pe loc” certificate de cazier judiciar către persoanele juridice fără antecedente penale. Pentru persoanele juridice cu antecedente penale, documentul în cauză se eliberează în termenul legal de trei zile.
 Cererea-tip pentru obținerera certificatului de cazier judiciar se depune de reprezentantul legal al persoanei juridice la orice unitate sau subunitate de poliție conectată la ROCRIS (Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român). Până la această dată, cererea trebuia depusă la unitatea de poliție pe raza căreia persoana juridică își avea sediul social, sucursala, filiala sau punctul de lucru, iar termenul de eliberare era de trei zile.  
În prezent, la nivel național, se eliberează certificate de cazier judiciar prin intermediul Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar Român – ROCRIS în 225 de centre, activitate ce va fi extinsă și în viitor, pe măsură ce vor fi identificate noi spații și tehnica necesară. Lista subunităților de poliție care eliberează certificate de cazier judiciar, precum și programul ghișeelor de lucru cu publicul sunt afișate pe pagina de internet a fiecărui inspectorat de poliție județean, respectiv DGPMB.
 „Această realizare a avut loc în urma implementării proiectului ROCRIS – Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român ce a avut ca obiectiv crearea unei baze de date informatizate a persoanelor înscrise în evidențele cazierului judiciar național care să poată fi capabilă să se interconecteze, să respecte și să asigure funcționarea ECRIS (Sistemul European de informații cu privire la cazierele judiciare). În urma punerii în funcțiune a sistemului, s-a eficientizat fluxul de comunicare la nivelul întregii Poliții Române, putând fi schimbate datele de interes operativ prevăzute de lege, conform legislației în vigoare. Sistemul informatic ROCRIS a creat premisele ca, în limitele legii, toate instituțiile din sistemul național de apărare, ordine publică, siguranță națională și justiție să aibă acces, în mod operativ, la baza de date creată, prin transferarea pe suport magnetic a evidențelor manuale ale cazierului judiciar. De asemenea, ROCRIS permite, în sistem automatizat, în condiții de siguranță și în mod operativ, din orice punct de acces la sistem, eliberarea de certificate de cazier judiciar securizate pentru persoane fizice, cetățeni români, străini sau apatrizi și persoane juridice, în condițiile legii, și copii securizate de pe cazierul judiciar pentru toate sistemele informatice din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și justiției”, se arată într-o informare a Poliției Române. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?