Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Alegerile europarlamentare: 190 de secții de votare în străinătate


Ministerul Afacerilor Externe a finalizat lista secțiilor de votare din străinătate pentru alegerile europarlamentare din 25 mai, numărul acestora fiind de 190, informează un comunicat de presă. Potrivit MAE, aceste secții vor fi organizate în sediile misiunilor diplomatice și consulare ale României, în sediile institutelor culturale din străinătate, precum și în teatrele de operațiuni din Afganistan. „Lista finală a secțiilor de votare a fost omologată pe baza experienței anterioare în organizarea alegerilor europarlamentare, respectiv a numărului de alegători înregistrat la scrutinele din 2007 și 2009. La alegerile europarlamentare cetățenii români din străinătate pot opta pentru exercitarea dreptului de vot pentru alegerea reprezentanților țării de reședință în Parlamentul European”, se mai arată în comunicatul citat.
MAE precizează că la alegerile europarlamentare din 2007, în străinătate și-au exercitat dreptul de vot  aproximativ 22.000 de cetățeni români, iar la cele 2009 au fost înregistrați la vot aproximativ 14.000 de cetățeni români în condițiile în care în ambele situații au fost organizate tot 190 de secții de votare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?