AGERPRES: Prin urmare, toate aceste evoluții ce efecte ar putea avea asupra securității României și Republicii Moldova?
Petru Filip: Deocamdată asupra României lucrurile sunt mult mai simple. România este parte a Tratatului Nord-Atlantic și orice act de agresiune asupra unei țări membre declanșează punerea în aplicare a articolului 5 din Tratatul NATO, care înseamnă activarea procesului de protecție militară a unuia dintre membrii Tratatului care ar avea starea de securitate pusă în primejdie. Din acest punct de vedere, este unul dintre avantajele pe care Tratatul ni-l oferă. Din punctul de vedere al Republicii Moldova, sigur că Moldova este una dintre țintele diplomatice românești majore din punct de vedere al aderării la NATO și UE. Aici lucrurile sunt în marș, în curs de derulare. România a depus eforturile diplomatice pentru acceptarea ideii că Republica Moldova a făcut mulți pași în direcția democratizării instituțiilor, sigur … nu suficienți.
Aceste țări — Ucraina, Republica Moldova și Georgia — au nevoie de un parcurs clar cu privire la termene, la calendarul necesar, ca ele să aibă siguranța că, respectând niște termene și cu ajutorul instituțiilor europene, acest parcurs va fi unul sigur și, indiferent de ce se va întâmpla din punct de vedere politic în spațiul european, se va realiza. Secretul acestui demers al UE, ținând cont de Parteneriatul Estetic, respectiv de acceptarea că aceste țări au făcut și sunt în stare să facă pașii către o democrație consolidată, este ca procesul de lărgire a UE să fie unul de succes. Dacă se va merge numai pe promisiuni fără acoperire în termene, după părerea mea, nivelul de așteptare, de speranță al acestor țări ar putea să scadă, să se piardă entuziasmul pe care, în momentul acesta, îl au față de UE. Uniunea le dă niște speranțe, dar aceste speranțe trebuie cuantificate în niște lucruri palpabile, reale. România pentru acest lucru militează. Cred că Moldova este unul dintre pionii majori pe care UE și NATO și i-au asumat. Republica Moldova, în acest moment, nu este semnatară a unor tratate de securitate în sensul în care România le are fiind membră a NATO și UE. Dar totuși, faptul că lucrurile sunt avansate suficient de mult în direcția acceptării și a Republicii Moldova și a Ucrainei în spațiul UE le oferă o stare suficient de importantă de securitate.
Sigur, ar putea să spună cineva: ‘Bun, ce se întâmplă cu Tiraspol, cu Transnistria?’. Aici este o chestiune de luat în considerare fiindcă părerile sunt împărțite. Unele dintre păreri merg în direcția în care separarea reală a Transnistriei ar scuti Republica Moldova de o problemă a unui conflict înghețat pentru că și Transnistria, că vrem să acceptăm sau nu, reprezintă un conflict înghețat. Transnistria are o mulțime de dorințe separatiste. S-au dus la Moscova, au încercat să aibă discuții cu conducerea Federației Ruse în ideea în care și ei ar vrea să facă pasul pe care l-a făcut Crimeea. În acest moment, e complicat să spun dacă Republica Moldova va accepta o astfel de abordare pentru că, până la urmă, Republica Moldova este cea care va trebui să decidă cum rezolvă problema Transnistriei. Deocamdată, Transnistria este o structură regională care ridică probleme din punctul de vedere al dorințelor separatiste. Deci este o situație pe care, din păcate, formula de negociere internațională 5+2 nu a rezolvat-o și se trenează de foarte mult timp fără să se găsească soluții diplomatice. Eu cred că găsirea unei soluții pentru Transnistria cât mai repede și cât mai reală ar atrage o aderare mult mai rapidă a Republicii Moldova în UE. Uniunea are nevoie de țări care să fie acceptate în familia europeană și care nu au astfel de probleme suplimentare legate de regiuni care își doresc separarea.
AGERPRES: Vorbim despre sprijinul pe care România îl acordă Republicii Moldova în demersurile sale europene. Ce măsuri concrete au fost întreprinse la nivel parlamentar, dată fiind această relație specială pe care țara noastră o are cu R. Moldova?
Petru Filip: În primul rând, este constituită și funcționează o structură parlamentară a Parlamentului României (Comisia comună pentru integrarea europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova — n.r.). În delegație sunt zece parlamentari din toate partidele politice și din Cameră și din Senat. Este o structură interparlamentară, deci o delegație a României și una a R. Moldova.
Cele două structuri au un program de lucru comun, care are drept scop nu numai schimbul de informații cu privire la realitățile parcursului pe care R. Moldova ar trebui să-l facă în perspectiva deschiderii tuturor dosarelor de aderare, pentru că, de fapt, problema, în momentul în care începe negocierea de aderare, este modalitatea în care ești pregătit să negociezi dosarele. Unele sunt mai complicate, unele sunt mai simple în funcție de realitățile din fiecare țară, dar ele creează provocări din punct legislativ și experiența pe care o țară membră ți-o poate da este extraordinar de importantă pentru că ești pus în situația avantajoasă, tu, ca țară candidată, să nu mai faci aceleași greșeli pe care le-a făcut o țară deja membră și care, din expertiza pe care o are, ți le poate împărtăși în așa fel încât, împreună, să depășești mai ușor obstacolele, barierele pe care oricum, în procesul de aderare, le-ai putea întâmpina. Și atunci e mai ușor să ai pe cineva alături, care să-ți spună: ‘În dosarul ăsta, uite ce dificultăți am întâmpinat noi. Uite ce ar trebui să faci pentru ca așteptările celor din UE să fie mai ușor îndeplinite’. Sunt chestiuni de bucătărie internă, foarte importante, pe care, dacă cineva nu ți le pune la dispoziție ca să înveți, nu ai de unde să le știi.
Din punct de vedere parlamentar, această colaborare interparlamentară este, după părerea mea, foarte bună. Președintele delegației române este de la Senat, domnul Florin Constantinescu, și are un calendar, un program pe domenii. Activitatea delegației este sectorială, în funcție de elementele de interes pe partea legislativă. Pe urmă, din punct de vedere guvernamental, relațiile sunt foarte active — economic, energetic, sunt o mulțime de lucruri care sunt, mai degrabă, specifice zonei executive. Și sigur, mai este componenta prezidențială. Toate cele trei culoare de politică externă reprezintă sau ar trebui să fie o sinergie care să conveargă către scopul comun și care este, până la urmă, a oferi toată susținerea necesară R. Moldova. Pentru noi este unul dintre obiectivele strategice de politică externă, asumate de către România, și cred că este unul real și el ar trebui să fie urmărit de România în mod consecvent și foarte tenace dacă se dorește ca acest parcurs să fie unul de succes.
(Continuare în ediția de mâine)
