Un bărbat din Movilița este cercetat penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. El conducea un tractor în momentul în care polițiștii i-au făcut semn să oprească, iar la testarea cu aparatul alcooltest i-a ieșit o alcoolemie foarte mare. Ulterior, tractoristul a fost dus la spital pentru probe de sânge.
Tot sub influența băuturilor alcoolice a șofat și Iulian S., de 48 de ani, din Galați. El a fost oprit în trafic la Adjud, iar în urma testării a rezultat o alcoolemie de 0,51 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii i-au întocmit dosar penal, i-au reținut permisul și l-au dus la spital pentru probe de sânge.
Un alt șofer care s-a ales cu dosar penal este Eugen P., din Cudalbi, județul Galați. El a fost oprit în trafic la Mărășești, în timp ce conducea un autoturism Fiat Punto, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că șoferul avea permisul suspendat. Polițiștii îl cercetează și pe Marian D., de 45 de ani, din Focșani, care a condus un moped, prin municipiu, fără să aibă permis de conducere.