Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Reducerea CAS cu 5%, discutată în aprilie cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială


    Premierul Victor Ponta a spus duminică seară că în aprilie se va discuta despre reducerea CAS cu 5% cu Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială și atunci se va ști când și în ce măsură se va realiza. „Pot să vă spun că în aprilie cu Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială unul din principalele obiective ale discuțiilor pe care o să le avem va fi reducerea cu 5% a CAS și atunci o să știm și când și în ce măsură chiar se realizează, dar din punctul nostru de vedere este un obiectiv destul de important și care ar putea ajuta pe termen mediu nu doar la dezvoltarea mediului de afaceri, dar și la combaterea evaziunii fiscale”, a spus Ponta.
   Premierul a afirmat că în ce privește sistemul de pensii contul individual de economisire va fi o mare provocare și se va referi la cei care ies la pensie peste 40 de ani.
    În ce privește o nouă lege a pensiilor, Ponta a menționat că aceasta trebuie discutată înainte de a fi adoptată cu Curtea Constituțională. „Un obiectiv fundamental pentru o nouă lege a pensiilor ar fi principiul contributivității, dar la fel de important mie mi s-ar părea că o nouă lege a pensiilor ar avea sens doar dacă ai reuși să reduci un pic decalajul între cele mai mari pensii și cele mai mici. Au fost foarte multe decizii ale CCR în ultima perioadă legate de cum a interpretat Curtea dreptul la pensie, pentru asta trebuie să fim foarte atenți care e opinia Curții Constituționale, pentru că altfel o să ne trezim că o facem și iarăși recalculăm. Ca să reducem decalajul dintre pensiile mari și cele mici trebuie să reducem pensiile de serviciu, iar CCR ne-a spus că nu avem voie să le reducem”, a arătat premierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?