Ediția: Sâmbătă 17 mai 2025 Nr. 6879
Ediția: Sâmbătă 17 mai 2025 Nr. 6879

PE vrea reglementarea ţigărilor electronice ca produse medicale sau din tutun


    Deputații europeni au adoptat, miercuri, propunerea de actualizare a Directivei UE privind tutunul, prin care se cere, printre altele, ca țigările electronice să fie reglementate fie ca produse medicale, dacă promovează abandonarea fumatului, fie ca produse din tutun. Astfel, la propunerea deputaților europeni, țigările electronice vor fi reglementate fie ca produse medicale, dacă sunt prezentate ca un ajutor la abandonarea fumatului, fie ca produse din tutun, dar în acest caz concentrația lor de nicotină nu trebuie să depășească 20 mg/ml, se precizează într-un comunicat remis de Parlamentul European (PE).
    Prin același demers, deputații europeni cer ca 65 la sută din suprafața tuturor pachetelor de țigări să fie acoperită de imagini avertizante, pentru ca acest tip de produse să fie cât mai neatractive pentru tineri. PE precizează că legislația actuală cere ca avertismentele de sănătate să acopere cel puțin 30 la sută din fața pachetului și 40 la sută din revers, iar textul propus va crește această suprafață la 65 la sută, pe fiecare parte, și vor cere care aceste avertismente să fie vizuale, pentru că acest lucru nu se întâmplă în majoritatea statelor membre în momentul de față.
    De asemenea, pachetele cu mai puțin de 20 de țigări, care sunt mai ieftine și de aceea mai accesibile copiilor, vor fi interzise în puținele state unde mai sunt permise pe piață, conform aceluiași set de propuneri. „Å¢igările electronice cu cartuș care se poate reumple vor fi permise. Å¢igările electronice trebuie să fie protejate de copii și să aibă avertismente de sănătate. Restricțiile de publicitate pentru produsele din tutun li se vor aplica și lor”, se mai arată în comunicat.
    Prin textul adoptat miercuri se interzic aromele în țigări și în tutun, care ar putea face produsele mai atractive, prin crearea unei „arome caracteristice”, iar mentolul va fi interzis din 2020. „Aromele vor fi acceptate pentru pipe”, se precizează în comunicat. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?