Valentina Păunica Ș., de 30 de ani, din comuna Vidra, suspectată că ar fi făcut parte dintr-o rețea de traficanți de droguri în Italia, va fi extrădată pentru a fi judecată. Luni, magistrații Curții de Apel Galați au prelungit măsura arestării privizorii cu încă 15 zile, timp în care ea urmează să fie extrădată în Italia. Reprezentanții Biroului de Presă al Curții de Apel Galați ne-au precizat că vrânceanca a fost de acord cu extrădarea.
Femeia a fost identificată pe data de 4 februarie, în urma unei acțiuni organizate pentru localizarea și arestarea membrilor unei grupări infracționale transfrontaliere specializată în traficul de droguri. A fost găsită la locuința părinților săi, din comuna Vidra, Valentina-Păunica Ș. fiind căutată de autoritățile judiciare din Italia, pe numele său fiind emis mandat european de arestare de Tribunalul din Milano. În aceeași zi, ea fost prezentată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, după care a fost emis un mandat de arestare provizorie pentru 15 zile, decizia fiind luată de judecătorii Curții de Apel Galați. Inițial, ea a contestat soluția la Înalta Curte de Casație și Justiție, după care și-a retras contestația.
Mandantul de arestare provizorie emis pe data de 4 februarie a expirat pe de 18 februarie, zi în care magistrații Curții de Apel Galați i l-au prelungit cu încă 15 zile.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor vrânceni, în anii 2012 și 2013, vrânceanca, care era plecată în Italia, ar fi ajutat mai mulți cetățeni albanezi și greci să facă trafic de droguri. Practic, aceștia aduceau drogurile în Italia dintr-o altă țară, iar femeia era cea care le ținea în locuința sa până când erau duse în altă parte sau vândute. Potrivit unor surse, acțiunea de pe data de 4 februarie s-a desfășurat simultan în România și Albania.