George Clooney a declarat sâmbătă, la Festivalul de Film de la Berlin, că Marea Britanie ar trebui să restituie Greciei operele de artă pe care le are în posesie, actorul referindu-se la faptul că în muzeele britanice se află numeroase capodopere ale antichității grecești. George Clooney a făcut aceste afirmații, sâmbătă, într-o conferință de presă organizată la Festivalul de Film de la Berlin pentru promovarea celui mai recent film al său, „Eroii monumentelor/ The Monuments Men”, informează variety.com.
Întrebat de un ziarist din Grecia dacă această țară ar trebui să ceară Marii Britanii înapoierea operelor de artă antice, George Clooney a replicat: „Cred că sunteți cât se poate de îndreptățiți să faceți acest lucru în privința artefactelor voastre. Poate nu ar fi un lucru rău să fie restituite”. Faptul că în muzeele britanice se află numeroase capodopere ale antichității grecești – cum ar fi frizele de marmură ale Partenonului, aduse în Marea Britanie de Lordul Elgin la începutul secolului al XIX-lea, constituie de multă vreme un motiv de dispută între cele două țări. Aceste frize de marmură, împreună cu părți din frontoanele și metopele Partenonului, au fost trimise la Londra de Lordul Elgin, între 1801 – 1802, când acesta era ambasador la Constantinopol, iar în prezent constituie una dintre principalele atracții de la British Museum. Grecia a solicitat în mai multe rânduri repatrierea acestor artefacte, însă fără succes.
În filmul „The Monuments Men”, regizat de George Clooney, care este și scenarist al peliculei, o unitate specială compusă din șapte directori, conservatori ai muzeelor și istorici din artă, primește din partea Aliaților ordinul de a găsi operele de artă confiscate de naziști în spatele liniilor inamice, pentru a le restitui proprietarilor de drept. Alături de George Clooney, în acest film, turnat în Germania, joacă Matt Damon, Bill Murray, Cate Blanchett și John Goodman.
Filmul este bazat pe cartea „The Monuments Men: Allied Heroes, Nazi Thieves and the Greatest Treasure Hunt in History”, de Robert M. Edsel, ce reconstituie misiunile, în cea mai mare parte benevole, efectuate de „Monuments Men”, bărbați, femei și copii din 13 țări, pentru salvarea unui număr cât mai mare de opere de artă.