Ediția: Duminică 6 octombrie 2024 Nr. 6729
Ediția: Duminică 6 octombrie 2024 Nr. 6729

Oamenii de știință au testat ‘mâna bionică’ ce simte obiectele


    O mână prostetică având degete cu senzori tactili a permis unui bărbat să simtă obiecte la strângerea lor în palmă, pentru prima dată de când și-a pierdut brațul într-un accident în urmă cu aproape zece ani, potrivit specialiștilor, informează publicația The Indepenedent. În locul brațului amputat a fost fixată mâna bionică timp de o lună, anul trecut, timp în care a reușit să distingă între diferitele obiecte pe care le strângea în mână, fiind legat la ochi, au precizat cercetătorii.
Este prima mână protetică care a reușit să trimită informații senzoriale creierului folosind electrozi implantați sub piele. Invenția ar putea conduce la o nouă generație de membre bionice care pot oferi în timp real informații tactile despre mediul înconjurător. ‘Este pentru prima dată în neuroprostetică când ‘feedback-ul’ transmis de senzori a fost înmagazinat și folosit de o persoană cu un membru amputat în timp real pentru a controla un membru artificial’, a supus profesorul Silvestro Micera, de la Școala Politehnică Federală din Lausanne (Elveția). ‘Posibilitatea refacerii aproape de senzația naturală a fost extraordinară și surprinzătoare. După cele 30 de zile, am fost obligați prin reglementări să îndepărtăm mâna de la pacient, ceea ce a fost păcat, pentru că totul funcționa atât de bine’ a precizat profesorul Micera. „Ideea este că următorul implant va fi gata în următorii doi ani și intenționăm să punem electrozi în braț pentru timp îndelungat, probabil luni sau ani, pentru ca totul să fie perfect mobil’, a adăugat profesorul Micera.
    Denis Aabo Sorensen, tânărul de 36 de ani căruia i-a fost amputat brațul stâng în urma unui accident cu artificii în 2004, scrie The Independent, specificând că mâna bionică l-a ajutat să simtă obiecte pentru prima dată de când și-a pierdut brațul. ‘Desigur, a fost extraordinar să am acel sentiment că este atât de apropiat de brațul meu normal, după atâția ani. Nu este sută la sută natural ca un braț normal, dar era un pas destul de apropiat de acesta’ a spus Sorensen. ‘Feedback-ul senzorilor era incredibil. Puteam să simt lucruri pe care nu le-am putut simți timp de nouă ani. Când am ținut un obiect, puteam să îmi dau seama dacă era moale, tare, rotund sau pătrat’ a spus acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?