Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Grup de lucru pentru finalizarea normelor la pachetul de bază în medicina de familie


   Un grup de lucru tehnic, format din specialiști ai Ministerului Sănătății (MS), reprezentanți ai Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF) și ai Federației Patronatelor Medicilor de Familie va fi înființat, săptămâna aceasta, pentru a finaliza normele la pachetul de bază din perspectiva medicinii de familie.
   Potrivit unui comunicat al Serviciului de presă și relații publice al MS, decizia a fost convenită, sâmbătă, de ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, împreună cu secretarul de stat Adrian Pană, la întâlnirea cu reprezentanții SNMF și ai Federației Patronatelor Medicilor de Familie.
   Principala temă de discuție a reprezentat-o implementarea pachetului de servicii medicale de bază, în special capitolul de asistență medicală primară, Nicolăescu afirmând că până la implementarea pachetului de servicii medicale de bază, odată cu data de 1 aprilie 2014, conducerea MS va continua seria de videoconferințe cu factorii implicați la nivel local astfel încât noile reglementări să poată fi cunoscute, însușite și aplicate în mod corect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?