Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Unul dintre autorii jafului de la Metale, din nou în faţa judecătorului


   Iulian Fentzel, unul dintre autorii jafului comis asupra unui angajat al societății Metale Internațional din Focșani, comis în februarie 2009, a fost ieri din nou în fața judecătorului. Pe rolul Judecătoriei Focșani a fost înregistrată, încă din decembrie anul trecut, o cerere a acestuia, de eliberare condiționată. Dosarul a avut primul termen de judecată în luna decembrie 2013, dar cauza a fost amânată pentru lipsa de procedură cu condamnatul. 
   Ieri, Iulian Fentzel nu a recunoscut că el a scris cererea. „(…)Constată nulă cererea de liberare condiționată înregistrată la nr. 14803/237/2013, formulată de petentul condamnat Fentzel Iulian. În baza art. 189 C. pr. pen., onorariul apărătorului din oficiu (avocat Chitroceanu George din cadrul Baroului Vrancea – delegație nr. 101/14.01.2014) în suma de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei”, se arată în hotărâre, care nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
   Iulian Fentzel, Damian Moldoveanu și Marius Mihai au fost condamnați la închisoare după ce în data de 11 februarie 2009, l-au jefuit pe casierul societății Metale Internațional. Ei au furat suma de 212.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?