Ediția: Sâmbătă 8 februarie 2025 Nr. 6810
Ediția: Sâmbătă 8 februarie 2025 Nr. 6810

YS Panciu nu are bani pentru liga a treia


   Direcția Competiții a Federației Române de Fotbal (FRF) a stabilit datele când se vor relua campionatele naționale, perioadele de transfer și acordare a vizelor, dar și data limită până când Asociațiile Județene de Fotbal (AJF) din țară trebuie să transmită echipele campioane ale Ligii a IV-a și câștigătoarele Cupei României, faza județeană. În ceea ce privește fotbalul județean, perioada de transfer va începe pe 27 ianuarie și va dura până cel mai târziu cu 48 de ore înainte de ziua în care se desfășoară prima etapă a returului campionatului fiecărui campionat. În vederea stabiliri grupării care va reprezenta județul nostru la barajul de promovare în Liga a III-a, conducerea FRF a înștiințat AJF-urile din țară ca până pe 5 iunie să stabilească campioana Superligii Vrancea.
   În acest sezon, după 17 runde disputate, echipele care se bat pentru fotoliul de lider sunt Young Stars Panciu și Selena Jariștea, distanța dintre cele două echipe fiind de patru puncte în favoarea echipei din Panciu. În schimb, FRF nu a stabilit data la care vor avea loc jocurile de baraj, dar conform spuselor oficialilor forului bucureștean aceasta va fi comunicată în timp util, noutatea constând în faptul că, de această dată, vor promova mai puține echipe (numai 14), sistemul de desfășurare a barajului schimbându-se – doar o echipă din trei „campioane de județ” va promova, urmând să se organizeze „mini-turnee”. La barajele pentru accederea în cel de-al treilea campionat al țării vor participa numai echipele cu personalitate juridică.
   AJF-urile sunt obligate să comunice câștigătoarele cupei, etapa locală, până pe 20 iunie, acestea luând parte la faza națională a competiției surprizelor, ediția 2014-2015.

Lideri, dar….fără pretenții la promovare!

   Acum mai puțin de un an, echipa de fotbal Young Stars Panciu se retrăgea din campionatul ligii a III-a. Acum, gruparea „dintre vii” scrie o pagină meritorie prin rezultatele obținute – 10 victorii și un singur egal, reprezentând imaginea unui tur de campionat aproape perfect. Niciun eșec,  o medie de peste 200 de spectatori prezenți la jocurile de pe teren propriu, nicio problemă disciplinară creată de suporterii echipei, niciun scandal pe teren, la meciurile susținute de pănceni, o bază sportivă aproape impecabilă, o atmosferă bună la echipă (creată și menținută de antrenoul Dănuț Bolocan) și respect pentru celelalte competitoare, cam acesta este tabloul unei grupări care a respectat competiția, din toate punctele de vedere!
   Locul I este o răsplată meritată pentru cei care susțin fotbalul la Panciu (Primăria și Consiliul Local din localitate), plus ceilalți prieteni ai echipei, deloc puțini, „atinși” de acest „microb”. Această pasiune a fost răsplătită, cel puțin pentru o iarnă, cu un clasament de „pus în ramă”! Din păcate, situația financiară a grupării din Panciu nu este una roză și, în cazul unei eventuale promovări în eșalonul al treilea al fotbalului românesc, păncenii au șanse minime de a se înscrie în ediția 2014-2015.

Programul primei etape din retur:

Victoria Gologanu – Victoria Gugești,
Energia Vulturu – Unirea Å¢ifești,
Euromania Dumbrăveni – Selena Jariștea,
Voința Odobești – AS Suraia,
Voința Cîrligele – AS Cîmpineanca,
FC Mărășești – Young Stars Panciu.

Clasamentul Superligii Vrancea la fotbal
1. Young Stars Panciu    11    10    1    0    33-8    31p
2. Selena Jariștea    11    9    0    2    56-11    27p
3. Euromania Dumbrăveni    11    7    2    2    23-11    23p
4. AS Suraia    11    4    4    3    29-27    16p
5. Voința Odobești    11    5    1    5    22-20    16p
6. Energia Vulturu    11    4    2    5    24-25    14p
7. Victoria Gugești    11    4    2    5    25-28    14p
8. Voința Cîrligele    11    4    2    5    23-34    14p
9. FC Mărășești    11    4    2    5    22-38    14p
10. Victoria Gologanu    11    2    2    7    14-22    8p
11. Unirea Å¢ifești    11    1    4    6    27-38    7p
12. AS Cîmpineanca    11    0    2    9    8-44    2p.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?