Ediția: Duminică 16 februarie 2025 Nr. 6815
Ediția: Duminică 16 februarie 2025 Nr. 6815

Şomerii şi patronii de la ţară, învăţaţi să acceseze fonduri europene


   Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, din localitățile Adjud, Mărășești, Panciu, Vidra și Măicănești, au aflat cum să acceseze fonduri europene, în cadrul proiectului „Împreună pentru integritate, responsabilitate socială și dezvoltare durabilă”. Astfel, în cadrul acestui proiect au fost organizate sesiuni de instruire nu doar cu șomerii, cu și cu managerii companiilor din mediul rural.
Prin acest proiect se urmărește creșterea capacității de absorbție și de atragere a fondurilor de investiții și creșterea adaptabilității mediului românesc la standardele europene. De asemenea, au fost prezentate informații despre prioritățile de finantare eligibile în cadrul domeniiilor majore de intervenție ale axelor prioritare.
   Discuțiile în cadrul proiectului au fost susținute de Gabriel Ghiugan, expert în consiliere și consultanță birouri informare, și Iulian Avramescu, manager de proiect. Proiectul „Împreună pentru integritate, responsabilitate socială și dezvoltare durabilă” este implementat de Asociația ” Change Your Lifestyle For You” , în colaborare cu partenerii săi, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea și Asociația Ruralmed Zeletin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?