Ediția: Vineri 11 octombrie 2024 Nr. 6734
Ediția: Vineri 11 octombrie 2024 Nr. 6734

PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi


LUNI, la deal și la munte, vremea va fi mai caldă decât în mod normal în această perioadă a anului, iar cerul variabil. În zonele joase de relief, va fi nebulozitate local persistentă și, mai ales dimineața și noaptea, se va semnala ceață, care trecător poate fi însoțită de burniță sau fulguială. În cursul zilei, în nord-vestul țării, izolat, vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie și vor fi condiții de polei în primele ore ale intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între -2…0 grade în zonele cu nori sau ceață persistentă și 11…12 grade în Subcarpații Sudici, iar cele minime se vor situa între -8 și 2 grade, ușor mai coborâte în depresiuni, spre -10 grade.
La București, cerul va avea înnorări și, mai ales dimineața și noaptea, va fi ceață. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, iar cea minimă va fi de -4…-2 grade.
MARÅ¢I, vremea se va menține caldă pentru această dată, la deal și la munte, unde cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, noaptea. În zonele joase de relief vor fi nori joși și local ceață, mai ales la începutul zilei și noaptea, iar izolat se vor semnala burnițe, ploi slabe și posibil fulguială. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 0 și 10 grade, iar cele minime între -12…-10 grade în depresiuni și 4…5 grade pe litoral și în Dealurile de Vest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?