Ediția: Luni 14 octombrie 2024 Nr. 6735
Ediția: Luni 14 octombrie 2024 Nr. 6735

GALERIE FOTO: Un focşănean a fost ÎMPUŞCAT de un italian. Cazul a îngrozit ITALIA


   Elena Tudosă, o româncă de 45 de ani, originară din comuna Gârcina, județul Neamț, a fost ucisă sâmbătă dimineață în orașul Latina din Italia, de Roberto Zanier, fost agent de pază. Înainte de a o ucide pe româncă, italianul de 35 de ani și-a omorât mama, Norina Londero, de 68 de ani.
   Potrivit presei italiene, Roberto Zanier era supărat pentru că părinții săi nu cereau la timp banii de chirie românilor care locuiau într-un spațiu al familiei. De câteva luni el era șomer și locuia cu mama sa. Imediat după ce și-a omorât mama, Zanier s-a dus la locul unde locuiau românii și a împușcat-o în cap cu un pistol de calibru 38 pe Elena Tudosă. Italianul a tras și spre Andrei Gabriel Bogdan, de 21 ani, unul din cei doi fii ai femeii, care a fost rănit grav la cap și, conform presei din Italia, este în stare critică la spitalul Santa Maria Goretti din Latina. De asemenea, concubinul femeii, focșăneanul Florin Dumitrache, a fost atins de gloanțe, dar a scăpat cu răni ușoare. Al doilea băiat al femeii, în vârstă de 28 de ani, a asistat la scenele de groază și este șocat de cele întâmplate. Băieții plecaseră de câteva zile în Italia pentru a-și petrece sărbătorile de iarnă cu mama lor, care muncea în Peninsulă de 12 ani. 
   Ucigașul a fugit cu o mașină după comiterea crimelor. Polițiștii au instituit filtre de control, iar un elicopter a survolat zona în căutarea criminalului. El fost reținut de polițiștii italieni în zona Borgo Montello, fără să opună rezistență. Roberto Zanier și-a recunoscut faptele, dar a declarat că era într-o stare de depresie și a spus că va mărturisi adevărul într-o scrisoare pe care i-o va lăsa unui prieten. „Vroiam s-o protejez. Vine sfârșitul lumii”, le-a spus Zanier, polițiștilor care l-au întrebat de ce și-a omorât mama.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?