Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Rugăciunea nu ţine loc de vaccinare


   Acesta este titlul unui editorial scris pe site-ul NBC News, de Arthur Caplan, doctor în științe, șeful Diviziei de Etică Medicală din cadrul „Langone Medical Center” al Universității din New York. Acesta aduce în atenția opiniei publice americane un fapt petrecut într-o biserică situată în apropiere de Dallas, statul Texas, unde preoții favorizaseră multă vreme vindecarea prin credință, împotriva vaccinării. „După ce s-a întors din Indonezia, un vizitator neidentificat al bisericii (…) a infectat cel puțin 21 de persoane cu pojar”, scrie A. Caplan, care precizează că principala cauză pentru refuzul vaccinărilor este aceea că ar putea provoca autism, concepție care, mai scrie editorialistul de la NBC News, a fost complet demitizată de știință. Fiecare text despre vaccinare aduce comentarii împotriva acesteia pe site-ul www.monitorulvn.ro, iar argumentele sunt inclusiv de natură religioasă. Biserica Ortodoxă Română nu s-a pronunțat împotriva vaccinării, ba dimpotrivă, există cazuri în care înalți prelați au susținut campaniile de vaccinare. Imunizarea este obligatorie, în sensul că un copil nevaccinat nu este primit în unitățile de învățământ, iar medicii spun că refuzurile vaccinării sunt destul de rare în Vrancea, dar atunci când există, au în spate și profesori.   
   „Străbunicii noștri, care și-au îngropat prea multe persoane dragi după ce acestea au murit de variolă, tifos sau gripă, ar fi șocați. Åži totuși, chiar succesul vaccinurilor ne împiedică să vedem binele pe care ni-l fac”, scrie Arthur Caplan, în editorialul pentru NBC News (http://www.nbcnews.com/health/opinion-8C11045731). Åžocați sunt și majoritatea părinților când aud că unii oameni refuză vaccinarea pentru copiii lor, dar astfel de cazuri există și ele se înmulțesc odată cu avalanșa de informații mai mult sau mai puțin argumentate care circulă în special pe internet. „Ce au ajuns copiii noștri, cobaii industriilor farmaceutice ? Cum adică se va face vaccinare gratuită, apoi va deveni obligatorie ca toate celelalte. De ce nu spuneți că suntem cei mai vaccinați din Europa la BCG și avem cea mai mare rată la TBC? De ce în țările europene unde nu sunt vaccinați nu sunt cazuri, doar în țări ca a noatră, trădători ce sunteți. http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/12/01/christa-todea-gross-vaccinul-bcg-antituberculoza/, scria în urmă cu trei zile pe site-ul nostru, un cititor care semna „NU vaccinurilor” și care posta un comentariu la articolul „Vaccinarea pneumococică… în așteptare”. În articol arătam că bebelușii trebuiau să fie imunizați gratuit, din această toamnă, cu un nou vaccin, mai exact vaccinul pneumococic, însă vaccinarea pneumococică se lasă așteptată. Link-ul pe care îl atașează cititorul duce la o pagină ce aparține „unor frați mireni oarecare întru Hristos, mădulare ale Bisericii Ortodoxe Române” și la un material în care sunt subliniate reacțiile adverse și complicațiile vaccinului BCG.
   Åži la articolul pe care l-am scris despre vaccinurile pentru bebeluși, împotriva hepatitei B, sunt comentarii contra vaccinării. Un cititor care semnează „bun cetatean Teo”, scria pe 15 octombrie a.c.: „Cu mâhnire constat că în continuare România este caz unicat in Europa. (…) Fraților REÅ¢INEÅ¢I: România este caz UNICAT în Europa deoarece este singurul stat care își vaccinează copii din prima săptămână de viață, deci aplicându-le copiilor noștri „tratamente” cu scopul de a le scurta viața și a le-o compromite ( prin aceste experimente). Mesaj către Marina Maiorov și către Direcția de sănătate publică Vrancea: nu mai DEZINFORMAÅ¢I populația, nu mai mințiți și nu mai dați declarații ilegale. Duceți-vă și vă spovediți unui părinte duhovnic să vă dea iertare și poate să vă dea dezlegare pentru Sfânta împărtășanie”.
   Interesant este că cei mai mulți dintre cei care se opun vaccinării aduc în discuție credința religioasă. Numai că „există o percepție falsă că Biserica Ortodoxă Română se opune vaccinării”, a precizat în urmă cu câteva zile preotul Horia Nicolae Prioteasa (Biserica Spitalului Fundeni, București), într-un mesaj transmis în cadrul unei reuniuni cu tema ‘Gripa sezonieră — Politici de prevenție și implicații socio — economice’, reuniune organizată de Asociația Pro Imunizare. „Dintotdeauna am încurajat actul medical și am apreciat eforturile specialiștilor în domeniu. Cu toții suntem datori să contribuim la creșterea credibilității și transparenței acestor inițiative”, a mai spus preotul Horia Nicolae Prioteasa. 
   Mai mult decât atât, uneori Biserica se implică direct în promovarea campaniilor de vaccinare. „ÎPS Pimen, Arhiepscopul Sucevei și Rădăuților, și-a exprimat sprijinul pentru campaniile de vaccinare împotriva gripei noi și cancerului de col uterin, (…) «în condițiile în care acestea fac bine populației»”, se arată într-un articol publicat de paginamedicala.ro, în decembrie 2009.
   Părintele Florentin Răuță, de la viitoarea Catedrală Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului și Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani, a precizat că „nu există o opinie a Sfântului Sinod, autoritate supremă în Biserica Ortodoxă Română, cu privire la vaccinuri”. „Ceea ce putem să reiterăm este faptul că dacă vaccinurile nu sunt experimentale și într-o oarecare măsură ele contribuie la îmbunătățirea calității vieții, Biserica este de acord cu ele. De menționat faptul că aceste vaccinuri trebuie să fie omologate de Ministerul Sănătății. Dacă vaccinurile ating darul sfânt, cel al vieții, în sensul în care acestea periclitează viața, Biserica este împotriva lor”, ne-a spus părintele Răuță. 
Părintele Florentin Răuță de la viitoarea Catedrală Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului și Sfânta Cuvioasă Parascheva”
Profesori care împiedică vaccinarea elevilor
 
   Cele mai multe refuzuri sunt întâmpinate în cadrul campaniilor de vaccinare școlare. Medicii ne-au declarat că au întâlnit cazuri unde chiar cadrele didactice au refuzat vaccinarea elevilor sau i-au convins pe părinții acestora să o facă. Potrivit informațiilor noastre, situații de acest gen au fost la unitățile de invățământ din Reghiu și Nereju. Reprezentanții acelor unități de învățâmânt spun că informațiile nu sunt adevărate. „Noi am colaborat foarte bine cu medicul de familie, iar profesorii din unitatea noastră de învățământ nu au influențat în niciun fel părinții. Au fost cazuri în care copiii erau înscriși la alt medic de familie și din acest motiv nu au putut face vaccinul în școală și l-au făcut la medicul lor de familie”, a precizat Simona Păucă, director la Åžcoala din Nereju. 
   Ba mai mult, directorii afirmă că susțin vaccinarea copiilor. ,,Au fost cazuri ce au refuzat vaccinarea, dar părinții au depus în acest sens cerere pe propria răspundere. La noi în școală nu au fost cazuri în care cadrele didactice să împiedice activitatea cadrelor medicale în vederea administrării vaccinurilor. Posibil să fi fost o confuzie deoarece mama unui copil de la o clasă pregătitoare este și învățătoare. Eu am doi copii vaccinați la zi și fiind o mamă responsabilă, m-am documentat și sunt de acord cu administrarea vaccinurilor la copii”, a declarat Dorina Mihaela Marcu, director al Åžcolii Gimnaziale Reghiu. 
   Medicul epidemiolog Marina Maiorov, directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică Vrancea, afirmă că „cele mai multe refuzuri le întâmpinăm la școlari, la vaccinarea ROR (n.r.- împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei) din clasa I și cea VPI (n.r.-vaccin polio inactivat) din clasa a III-a”. „Am avut situații în care cadrele didactice nu ne-au permis accesul în școală ca să vaccinăm copiii sau chiar i-au convins pe părinți să nu accepte vaccinarea. La început, oamenii erau mai doritori să fie vaccinați, apoi au început refuzurile. Articolele răuvoitoare, care nu au niciun fundament științific, sunt o cauză a acestor refuzuri”, a afirmat medicul Marina Maiorov. 
   Åži medicii de familie spun că au întâmpinat refuzuri în cadrul campaniilor de vaccinare școlare. „Da, am avut refuzuri la campaniile de vaccinare școlare, dar, în comparație cu anii precedenți am avut mai puține. Și asta pentru că reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au transmis unităților de învățământ o adresă prin care se preciza că aceste vaccinuri sunt obligatorii, fiind incluse în Programul Național de Imunizări, iar cadrele didactice au înțeles acest lucru și chiar s-au implicat. În ultima campanie de vaccinare am avut vreo 10 refuzuri, trei pe motiv că erau bolnavi, alții nu erau la școală, iar alții, care aveau o patologie nespecificată i-am chemat la cabinet. La cabinet au venit toți, mai puțin doi, pe care îi consider ca refuzuri. Refuzurile vin din partea părinților, ei sunt cei care nu sunt de acord. Eu, ca medic, bineînțeles că sunt de acord, mai ales că în cariera mea de 30 de ani, nu am avut nicio reacție adversă la vaccinuri și am constat că cei care au primit vaccinurile nu s-au mai înbolnăvit de bolile împotriva cărora au fost imunizați”, ne-a spus medicul Grigore Hanță, președintele Patronatului Medicilor de Familie Vrancea. 
Refuz al vaccinării în maternități
   În aprilie anul acesta, conducerea DSP Vrancea arăta într-o adresă înaintată Colegiului Prefectural, că „se manifestă în continuare reticență pentru vaccinările în școală din partea părinților și a profesorilor, care creează o atmosferă umilitoare personalului medical care se deplasează pentru vaccinare”. Directorul Cătălin Graur preciza chiar că „întreruperea vaccinării BCG a fost o greșeală care a dus la scăderea încrederii în singura vaccinare care se realiza complet. Acum, mulți părinți refuză vaccinarea BCG în maternitate”.
   De altfel, săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe de presă, managerul Spitalului Universitar de Urgență București, Cătălin Cârstoiu, a precizat că zilnic sunt cel puțin unul sau două cazuri de mame care refuză vaccinarea copiilor după naștere. În schimb, reprezentanții spitalelor din Vrancea spun că la noi în județ nu au existat cazuri de refuzuri a vaccinării imediat după naștere. 
Părinți pro-vaccinare
   Irina Tudor, pe care am întâlnit-o în curtea Spitalului Județean, mi-a spus că are un băiețel de 3 ani, pe care l-am vaccinat încă din maternitate. „Eu am încredere în aceste vaccinuri, mai ales că s-a dovedit că protejează împotriva bolilor. Și eu, la rândul meu, am fost vaccinată și nu am avut probleme. De când cu democrația în țara asta, toți au luat-o razna. Chiar și lucrurile benefice pentru sănătate le pun la îndoială”, este de părere Irina. 
   Anișoara este mama unui băiat de 9 ani, pe care, de asemenea, l-a dus la vaccinare. „Sunt de acord cu vaccinurile incluse în schema națională și care se efectuează de ani buni, nu cele care au apărut în ultima perioadă, cum ar fi împotriva diareei, pneumococic și altele. Am un băiat de 9 ani și i-am făcut toate inoculările și nu a avut nicio reacție adversă, ba chiar nu mi s-a mai îmbolnăvit. Pe cei care nu au încredere în vaccinuri nu îi înțeleg. Ei preferă să se ghideze după niște informații de pe internet și nu iau în seama recomandările medicilor”, este opinia Anișoarei. 
Argumente pro-vaccinare
   Specialiștii în sănătate publică susțin cu tărie că imunizarea copiilor este foarte importantă deoarece îi protejează de multe boli. Ei spun că vaccinurile sunt sigure, iar reacțiile adverse apar rar.  De când au fost introduse vaccinările obligatorii, afirmă doctorii, numărul bolilor în rândul copiilor a scăzut foarte mult. Medicul epidemiolog Marina Maiorov, directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică Vrancea, ne-a explicat de ce vaccinarea este benefică pentru organism, fiind o formă de protejare a acestuia împotriva unor boli. „Vaccinurile ajuta corpul să producă anticorpi împotriva bolilor infecțioase care pun viața în pericol. Când un germen invadează corpul, sistemul imunitar îl recunoaște ca fiind intrus. Sistemul imunitar produce anticorpi  fie îl marchează pentru distrugere. De exemplu, difteria este o boală extrem de gravă, care duce la deces de cele mai multe ori, prin insuficiență respiratorie. În anii dinaintea Primului Război Mondial erau epidemii în Europa în care incidența bolii era de 117 la suta de mii de locuitori. Din 1975, de când a fost introdusă vaccinarea incidența a scăzut la 0, 1 cazuri la suta de mii de locuitori, iar în ultimii ani este 0. Poliomielita o altă boală foarte gravă care fie cauzează decesul, fie provoacă paralizie. În 1927 a fost o epidemie cu o incidență de 11, 3 la suta de mii de locuitori, apoi a crescut foarte mult, pentru ca prin 1957 să fie de 42, 7 la suta de mii de locuitori. Din 1958, de când a fost introdusă vaccinarea, a scuzăut bruc la 0”, precizează medicul Maiorov. 
    Eficiența vaccinării a fost dovedită și în cazul multor altor boli, care deși mai apar sporadic, formele sunt foarte ușoare și nu mai au loc decese din cauza lor. „Tetanosul nu este o boală contagioasă, dar bacilul se găsește și acum în pământ, de aceea vaccinarea este recomandată. Prin anii ’70, incidența acestei boli era de 0, 5 cazuri la suta de mii de locuitori, iar în 2006 am mai avut 10 cazuri. Din păcate, toate cazurile de tetanos duc la deces. Așa că este foarte important ca vaccinarea să se facă la toate categoriile de persoane, din 10 în 10 ani, mai ales gravidelor. Tusea convulsivă este o altă boală care poate fi prevenită prin vaccinare, ea ducând la mortalitate prin insuficiență respiratorie. Prin anii ’70, incidența era de 94,8 cazuri la suta de mii de locuitori, iar în 2006 am avut 0, 2 cazuri la suta de mii de locuiori, iar persoanele care au fost diagnosticate cu această boală, s-a constat că nu fuseseră vaccinate. Și în cazul rujeolei și rubeolei vaccinarea și-a dovedit eficiența. Dacă înainte erau peste 150 de cazuri la suta de mii de locuitori, acum înregistrăm sub 100 de cazuri în total”, a mai precizat medicul Maiorov. 
   Chiar dacă vaccinarea a fost mereu un subiect controversat, specialiștii susțin că, în cele din urmă, s-a constatat că imunizarea este cu adevărat o formă de protejare a organismului împotriva unor boli. „Având în vedere că există afecțiuni care pot duce până la decesul copilului sau efectele negative ale bolii respective pot lăsa, pentru toată viața, sechele serioase asupra individului, vaccinarea este cu atât mai importantă. Odată cu introducerea vaccinărilor, numărul îmbolnăvirilor s-a redus drastic. De exemplu, în cazul hepatitelor. Dacă pentru virusul hepatic A pot fi luate măsuri de igienă riguroase, care să ne protejeze, în cazul hepatitei B nu poate fi vorba de așa ceva. Infectarea cu hepatită virală B se face prin sânge, obiecte înțepătoare contaminate cu sânge infectat viral, cât și prin raporturi sexuale neprotejate, iar boala este incomparabil mai gravă. Este bine ca oamenii să știe că vaccinarea pentru hepatita A și B are o eficiență crescută, dovadă toate studiile făcute de-a lungul timpului pe mii de subiecți”, a mai precizat medicul Marina Maiorov. 
   Mai mult, medicii atrag atenția că diminuarea acoperirii vaccinale constituie un real pericol, expunând populația infantilă riscului de îmbolnăvire, putând duce chiar la apariția de epidemii, cu mortalitate crescută în rândul copiilor. „Din cauza campaniilor mediatice negative și a informațiilor care apar pe internet, în ultimii ani rata de acoperire vaccinală la nivelul județului a început să scadă.  Se duc tot mai multe campanii și se dau tot mai multe informații false despre vaccinuri. În aceste condiții, vor reapărea boli considerate eradicate în Europa. Noi, medicii, nu înțelegem aceste refuzuri la vaccinare. Vaccinurile sunt dovedite științific, ele au trecut proba timpului. S-a dovedit și există date statistice în acest sens, care arată beneficiile vaccinurilor”, a mai spus medicul Maiorov. 
Medicul epidemiolog Marina Maiorov, directorul adjunct al DSP Vrancea
Schemă națională 
   Statisticile făcute de autoritățile sanitare arată că un român din zece nu are încredere în vaccinuri, iar medicii dau vina pe campaniile mediatice negative și a informațiilor care apar pe internet. Specialiștii spun că populația se teme de eventualele efecte adverse și că pleacă urechea la tot felul de zvonuri, dar ei uită că majoritatea serurilor cu care se face imunizarea au trecut cu brio proba timpului, fiind făcute de 30-40 de ani sau chiar mai mult. 
   În România, ca și în multe alte țări, există o schemă națională de vaccinare, în care sunt incluse o serie de vaccinuri obligatorii și gratuite.
   Vaccinurile incluse în Programul Național de Imunizări sunt următoarele: 
1. în primele 24 de ore de la naștere, în maternitate, se administrează Hep B (vaccinul împotriva hepatitei B);
2. între 2-7 zile de la naștere, în maternitate, se administrează vaccinul BCG (vaccinul împotriva tuberculozei)
3. la 2 luni de la naștere, se va administra de medicul de familie vaccinul DTPa-VPI-Hib-Hep B (vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B);
4. la 4 luni de la naștere se va administra de medicul de familie vaccinul DTPa-VPI-Hib (vaccin diftero-tetano-pertssis acelular-poliomielitic-Haemophilus B);
5. la 6 luni de la naștere, medicul de familie va administra vaccinul DTPa-VPI-Hib-Hep B (vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B);
6. la 12 luni de la naștere, medicul de familie va administra vaccinurile DTPa-VPT-Hib, RRO (vaccin rujeolic-rubeolic-oreion);
7. la vârsta de 4 ani, medicul de familie va administra vaccinul DTPa (vaccin diftero-tetano-pertussis acelular);
8. la vârsta de 6 ani, medicul de familie va administra vaccinul DTPa-VPI (vaccin diftero-tetano-pertussis acelular polio inactivat)       
9. la vârsta de 7 ani, mai exact în clasa I, medicul școlar va administra vaccinul RRO (vaccin rujeolic-rubeolic-oreion);
10. la vârsta de 9 ani, medicul școlar va administra vacci-nul VPI  (vaccin polio inactivat);
11. la vârsta de 14 ani, medicul de familie va administra vaccinul dT (vaccin rujeolic-rubeolic-oreion).
Ar fi mai sigur să nu ne vaccinăm copiii?
   Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, numai într-un singur an, 1,5 milioane de copii au murit din cauza unor boli care ar fi putut fi prevenite prin vaccinare. Statisticile arată că și în 2013, România continuă să aibă cea mai ridicată rată a mortalității infantile din Uniunea Europeană la copiii de până în 5 ani. Societatea Română de Pediatrie recomandă imunizarea copiilor împotriva tuturor bolilor infecțioase prevenibile, atât cu vaccinurile cuprinse în Programul Național de Imunizare, cât și cu cele împotriva infecției cu rotavirus, varicelei sau a bolilor pneumococice. 

17 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?